Un concept UPGRADE 100 powered by George. Primul banking inteligent.

IQ DIGITAL Summit Timișoara a adunat aproape 800 de participanți.

20 de speakeri și invitați au urcat pe scena Operei Naționale și a Teatrului “Mihai Eminescu” din Timișoara.

Au fost peste 7 ore de conținut valoros, la care s-au adăugat nenumărate oportunități de networking.

📷 Aici puteți vedea o GALERIE FOTO - cu imagini semnate de fotografii timișoreni Cornel Putan și Gabriel Brezeanu.

Ideile expuse pe scenă au venit de la antreprenori, autori de best-seller, speakeri internaționali și locali cunoscuți – cărora li s-au adăugat reprezentanți ai autorităților publice și ai mediului academic, precum și startupuri din regiunea de vest.

IQ Digital Summit Timișoara, Joi 5 Octombrie 2023. ©Cornel Putan

În premieră, agenda a cuprins un moment special, cu participarea unui diplomat cu o carte de vizită impresionantă: Reuven Azar – ambasadorul Israelului în România.

Diplomatul a anunțat cu acest prilej lansarea unui program România-Israel pentru scalarea startup-urilor – proiect despre care puteți afla mai multe via e-mail, la cerere

— detalii vor urma și în materialul dedicat momentului —

Până atunci, iată, pe scurt, principalele momente ale summitului conceput de Upgrade 100 și George – inovație BCR, alături de partenerul tech Vodafone -, precum și topul celor mai votate prezentări.

Acest top a fost stabilit în urma sondajului de opinie la care au răspuns 226 de participanți.

28% dintre participanții la IQ DIGITAL Summit Timișoara au completat sondajul post-eveniment.

70% au fost entuziasmați.

Mulțumim! 💌

Ne obligă faptul că aproape 70% dintre participanți au considerat IQ DIGITAL Summit demn de calificative precum “Peste Așteptări” și chiar “Excepțional“.

Ne bucurăm că nu i-am dezamăgit pe cei peste 27% care au acordat calificativul “Conform Așteptărilor”.

Marian Hurducaș și Smaranda Heroiu deschizând summitul de la Timișoara

De la cei 3.1% “Dezamăgiți” am preluat și vom analiza toate criticile formulate explicit în formularul de feedback.

Care au fost cei mai apreciați speakeri și cele mai votate momente? Topul e publicat la finalul articolului.

NU UITAȚI! În acest material facem doar o rapidă trecere în revistă a zilei.

Articolele text și video detaliate vor fi publicate, alături de principalele idei “de reținut”, în săptămânile care vor urma, gradual – pe măsură ce vom finaliza procesul de digitalizare a fiecăruia.

🚩 Le vom anunța pe rând, pe toate, via NEWSLETTER - deci asigurați-va că sunteți abonați, aici.

🎤 Vă recomandăm, de asemenea, podcastul UPGRADE 100 Live – prelucrat după emisiunea Radio Guerrilla unde colega noastră Smaranda HEROIU – alături de colegii Marian HURDUCAȘ și Radu PUCHIU – au sintetizat cele mai importante momente de la summit.

Îl puteți asculta aici.

Dar până una, alta – iată cum a decurs ziua IQ DIGITAL de la TIMIȘOARA – în 10 puncte pe fast forward (cronologic)

1. 150 de previziuni pentru 2020, din 2003

Dragoș Stanca a deschis ziua explicând ce este IQ DIGITAL

Orice ne imaginăm devine realitate, mai devreme sau mai târziu, a fost una dintre observațiile lui Dragoș STANCA – fondatorul UPGRADE 100 și inițiator al IQ DIGITAL, care a explicat audienței “De ce IQ Digital?“.

Dragoș s fost primul speaker al zilei și și-a ilustrat ideea cu un exemplu personal: în urmă cu aproape două decenii a creionat, alături de mai mulți colegi de la „Bănățeanul” – o publicație timișoreană a vremii -, 150 de previziuni pentru anul 2020.

Multe dintre acestea s-au dovedit corecte. Altele sunt doar amuzante, dacă sunt privite prin “lentilele” de acum.

Spectaculoasa scenă a IQ DIGITAL Summit

Stanca a explicat publicului și că formatul e diferit de cel al unui eveniment clasic, asta pentru că

fiecare sezon al IQ DIGITAL are nu doar o audiență live, în sală, ci și între 350.000 și 400.000 de spectatori online – via toate canalele de comunicare care promovează ideile din cadrul evenimentelor.

Speakerul a mărturisit că e onorat să fie prezent pe scena Operei din Timișoara, locul în care în 1989 a început revolta împotriva regimului comunist a lui Nicolae Ceaușescu.

PIAȚA VICTORIEI, TIMIȘOARA: 5 octombrie 2023 vs. 18 decembrie 1989

Alăturate, imaginea de atunci și cea de acum n-au cum să nu provoace emoție.

Stanca a subliniat că accelerarea dezvoltării tehnologice via A.I. trebuie făcută cu un filtru etic cât mai serios.

Asta pentru a nu repeta eroarea erei web 2.0, în care suntem încă martorii consecințelor nefaste ale algoritmizării conținutului media. În opinia lui Stanca, acest fapt provoacă multe victime, prin dezinformare în masă, și asta deoarece automatizarea publicității e scăpată de sub control.

2. BRUCE DAISLEY, DESPRE “igiena” modului în care muncim

Bruce Daisley este originar din Marea Britanie

Mare parte din intervenția lui Bruce DAISLEYfost vicepreședinte Twitter (actualul X, după cum l-a redenumit Elon Musk) și fost lider al YouTube în Marea Britanie – s-a axat pe „igiena” modului în care muncim.

👉🏻 Subiectul e o preocupare mai veche a lui Bruce: a publicat, printre altele, o carte cu titlul „Eat Sleep Work Repeat: 30 Hacks for Bringing Joy to Your Job” și produce un podcast cunoscut - cu același nume.

O idee adusă în atenția publicului de la Timișoara a fost cea referitoare la faptul că am uitat importanța prieteniilor de la locul de muncă.

Bruce Daisley la IQ DIGITAL Summit

Dacă te întâlnești cu un prieten în fiecare zi, e ca și cum ți-ai crește singur salariul de 5 ori.

Bruce Daisley

Bruce mai invocă o cercetare care arată că aproape 15% dintre angajați ar accepta mai degrabă ca, în schimbul interzicerii lucrului de la distanță, să li se scadă salariul.

Sala Operei din Timișoara a fost neîncăpătoare la IQ DIGITAL Summit

Iar cele mai bune idei nu vin la birou. Ci sub picăturile binefăcătoare ale… dușului.

El a dat exemplul scenaristului Aaron Sorkin (scenaristul “The Social Network”, “The Newsroom”, “West Wing”) care face 6 dușuri pe zi pentru a-și stimula creativitatea.

Mai multe pe subiect, aici.

IQ Digital Summit Timișoara, Joi 5 Octombrie 2023. ©Cornel Putan

Nu sunt de acord cu Elon Musk atunci când spune că nimeni nu a schimbat lumea muncind doar 40 de ore pe săptămână.

a mai spus Bruce Daisley
Care sunt argumentele lui, în curând, pe IQ DIGITAL.ro - cea mai sigură cale de a sta la curent cu momentul în care publicăm noi materiale e abonarea la newsletter și/sau la canalul nostru YouTube, care e aici.

3. THOMAS KOLARIK, V.P. it ȘI OPERAȚIUNI AL bcr, crede în “puterea DE TIP STARTUP”

IQ Digital Summit Timișoara, Joi 5 Octombrie 2023. ©Cornel Putan

Vicepreședinte operațional și de IT al BCR, Thomas KOLARIK (foto) a vorbit la Timișoara despre beneficiile pe care corporațiile le dobândesc atunci când lucrează împreună cu startup-urile – gândind, totodată, ca un startup.

El este implicat în acceleratorul InnovX al băncii, care a ajutat peste 170 de companii să-și stimuleze dezvoltarea.

📌 DE ȘTIUT: BCR a creat și 13 laboratoare în care angajații băncii, care au expunere în zona de digital, experimentează idei.
IQ Digital Summit Timișoara, Joi 5 Octombrie 2023. ©Cornel Putan

De altfel, Thomas este el însuși un antreprenor care lucrează acum într-o bancă. O treime din carieră și-a petrecut-o în start-up-uri.

Summitul de la Timișoara, parte din proiectul IQ DIGITAL, e un concept Upgrade 100 și George – BCR. Partener de tehnologie: VODAFONE

Și încă un anunț, în premieră la IQ DIGITAL Summit:

“BCR va crea un vehicul de investiții pentru startup-uri, începând cu 1 ianuarie 2024”

– Thomas Kolarik, vicepreședinte BCR, în sesiunea Q&A moderată de Dragoș Stanca

Detalii despre prezentare și discuții – în materialul detaliat care va urma aici — pe IQDIGITAL.ro

4. timișoara digitală: Cum poate juca orașul un rol mai important în economia europeană

Radu PUCHIU – alături de Sorin MAXIM (ADR Vest), Dominic FRITZ (primarul Timișoarei) și Florin DRĂGAN (rector, UPV)

Panelul DIGITALINATION, moderat de expertul în e-guvernare al Upgrade 100, Radu PUCHIU, a avut 3 invitați – exponenți ai mediului academic și ai administrației centrale, locale și regionale:

  • Florin DRĂGAN – Rectorul Universității Politehnice Timișoara,
  • Dominic FRITZ – Primarul USR al Municipiului Timișoara,
  • Sorin MAXIM – Directorul General al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest).
IQ Digital Summit Timișoara – secțiunea DIGITALINATION a fost votată ca fiind în top 5 momente favorite de numerosul public prezent în sală în acel moment (rezultatele votului, la finalul materialului)

Acestora li s-a adăugat, cu o intervenție în direct, Bogdan GRUIA-IVANMinistrul Cercetării, Inovării și Digitalizării din partea PSD (care a lipsit din sală, fiind reținut la București de o ședință de Guvern neprevăzută).

💡 DIGITALINATION e un demers realizat de UPGRADE 100, susținut și de Institutul ASPEN România, care are menirea de a crea punți între mediile privat, public și academic - cu scopul constructiv de a accelera digitalizarea administrației publice. 

Bogdan GRUIA-IVAN, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a spus că se lucrează la crearea unor interfețe de e-guvernare pentru 30 de instituții publice.

Conform oficialului guvernamental, prima va fi gata la începutul anului viitor. Proiectul beneficiază de o investiție de 320 de milioane de euro.

Alte peste 500 de milioane de euro vor fi alocate pentru proiecte de securitate cibernetică.

Bogdan Gruia-Ivan, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării – în direct la IQ DIGITAL Summit

Am reușit să trec o hotărâre de guvern prin care scoatem afară 60% din birocrația achizițiilor publice din IT.

– a mai spus Bogdan Gruia-Ivan, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării
Sorin MAXIM – ADR Vest, la IQ DIGITAL Summit

Sorin MAXIM, Directorul General al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, a venit și el cu o veste bună: va fi înființat un vehicul de investiții regional, cu rol de accelerator și fond venture capital.

Dominic Fritz – la IQ DIGITAL Summit

Dominic Fritz a stârnit amuzamentul audienței când a mărturisit că, în momentul în care a preluat funcția primar al Timișoarei, doar 27 de angajați din primărie (din peste 500) foloseau… e-mailul.

Rectorul Universității Politehnice Timișoara, Florin DRĂGAN, nu a menajat autoritățile locale – lucru apreciat de audiența live
📩 Materialul despre digitalizarea administrației locale este în curs de... digitalizare. Așa că vă invităm, din nou, să vă abonați la newsletter - pentru a nu rata momentul în care va fi publicat.

5. JOHN SANEI: “am ajuns propriiI noștri dumnezei”!

Sala Teatrului Național „Mihai Eminescu” și Operei din Timișoara – cu John SANEI în prim-plan #live

Sud-africanul John SANEI, autorul a 5 cărți de succes și consultant al unor corporații de top, precum Oracle sau Coca-Cola pe teme de strategie de business, a participat la IQ DIGITAL Summit Timișoara în direct prin video-conferință – în timp ce se pregătea să țină un speech la NASA.

Pe scurt, John a explicat că, în prezent, prima noastră misiune e să ne golim mintea de tot ce știm.

După acest reset, e sănătos să nu ne gândim că am putea concura cu A.I. – nu avem nicio șansă, în fiecare zi apar circa 2.000 de tool-uri de inteligență artificială noi – ci să reînvățăm lucruri care au legătură cu viitorul.

John SANEI – în legătură directă cu IQ DIGITAL Summit

Nu cum să luptăm cu A.I., ci cum să lucrăm mai bine și mai eficient cu noile instrumente de tip A.I.

Într-o sesiune de tipul “mașina timpului”, speaker-ul a vorbit despre particularitățile celor trei tipuri de societăți pe care umanitatea le-a experimentat: agrară, industrială și tehnologică.

Dacă stră-strămoșii noștri își urmau părinții sau societatea, noi am ajuns propriii noștri dumnezei

– a spus, printre multe altele, John SANEI

Mai multe – în prezentarea pe larg, din care urmează să publicăm principalele idei.

6. RICH MULHOLLAND: “dacă aș fi făcut toată viața doar ce-mi place, adică să mă dau cu motorul, acum aș livra pizza”

Prezentarea lui Richard MULHOLLAND, sud-african și el, a fost – spoiler alert: conform votului publicului – momentul culminant al evenimentului.

Rich a fost campionul zilei la capitolul aplauze la scenă deschisă

O idee pe care am reținut-o de la Rich, a cărui efervescență scenică a atras repetate ropote de aplauze, e că, în principiu, motivaționalul “fă ce-ți place și nu vei lucra nicio zi din viața ta” nu are nici o ancoră în realitate.

De fapt, facem eficient fix ceea ce nu ne place: dacă observăm că un lucru nu merge bine, ne chinuim să-l reparăm – și aceasta e, în realitate, rețeta oricărui startup de succes.

Teorie care se aplică și în cazul său, personal: a creat o companie de consultanță prin care îi învață pe liderii globali să țină conferințe în stil de show rock.

Explicabil: anterior, el a lucrat ca inginer de lumini cu mai multe formații, rock iar ideea de business i-a venit tocmai pentru că a fost surprins de platitudinea discursurilor din evenimentele de business.

Sala de la Timișoara, în timpul evoluției captivante a lui Rich Mulholland. A fost cel mai apreciat moment al zilei.

De asemenea, el susține că a avea succes într-un domeniu ține mai degrabă de a face mai bine și mai bun produsul pionier, și nu de a fi tu însuți un pionier.

Dimpotrivă, istoria ne învață că al doilea venit, cel care repară greșelile primului, reușește: nu MySpace a câștigat meciul în social media, deși a apărut primul, ci Facebook. Nu Altavista – care a fost primul motor de căutare – ci Google.

O altă prejudecată pe care o răstoarnă Rich e cea legată de credința că, acum, traversăm „a patra revoluție industrială”.

În opinia mea, trăim acum – via tehnologie – a doua revoluție din istoria speciei: prima a fost inventarea comunicării verbale.

Rich Mulholland, fondator Missing Link
IQ Digital Summit Timișoara, Joi 5 Octombrie 2023. ©Cornel Putan

7. ANA MARIA POPA, VODAFONE: A.I. AUgmentează ceea ce există deja

Ana Maria POPA, Director Customer Operations în cadrul VODAFONE, partener de tehnologie al IQ DIGITAL Summit, a descris pe scena de la Timișoara diferențele de inteligență dintre cei doi „copii” tehnologici al operatorului de comunicații.

E vorba despre roboții Andreea și Tobi: asistentul vocal, respectiv chatbot-ul Vodafone.

Ana Maria Popa a lucrat, timp de doi ani, și pentru Vodafone Qatar

Ana spune că Tobi învață mai bine și mai repede decât Andreea – lansarea asistentului vocal în 2014 a reprezentat o premieră și a fost baza pe care compania a dezvoltat actualul robot A.I.

Abilitățile noului chatbot se datorează tehnologiei de machine learning pe baza căreia e creat. 

Crearea lui Tobi a pornit de la o statistică: 73% dintre oameni preferă comunicarea în scris, nu vorbitul la telefon.

Ana Maria Popa – VODAFONE
Ana Maria Popa, speakerul VODAFONE
😄 FUN FACT: Primele taskuri pe care clienți Vodafone i le-au dat lui Tobi? Să prezică vremea și să spună bancuri. Ce alte detalii din culise a oferit managerul Vodafone, în curând!

8. pârghiile prin care statul poate ajuta eficient startup-urile

Reuven Azar, în dialog cu Dragoș Stanca

Reuven AZARAmbasadorul Israelului în România – a anunțat în premieră la IQ DIGITAL Summit Timișoara lansarea unui program de colaborare România – Israel, pentru accelerarea startup-urilor de la noi.

🚨 Puteți vedea momentul în acest material - pe larg, aici

Practic, acestea vor putea învăța cum să aibă o perspectivă globală – încă de la bun început. Programe similare sunt active și derulate deja de Israel în Italia și Slovenia.

Programul din Italia a fost finanțat și susținut prin firma de investiții Arieli Capital de Ambasada Italiei în Israel, Camera de Comerț Italiano-Israeliană și Banca Intesa-Sanpaolo.

📌 IMPORTANT: Antreprenorii selectați vor merge - când situația din zonă va permite din nou - la Tel Aviv, unde vor avea oportunități masive de networking, finanțare și nu numai.

📩 Te interesează? Scrie-ne AICI - și vei primi răspuns în maxim 48 de ore. Căutăm startupuri interesate dar și sponsori ai proiectului.

Pragmatismul cu care Israelul a tratat domeniul tech e un lucru cunoscut. Iar cifrele vorbesc de la sine: peste 90 de unicorni vin din această țară, în vreme ce noi am reușit, până acum, doar unul: celebrul UiPath (care are o evaluare, în acest moment, de 9.64 miliarde USD).

Ambasadorul Israelului în România, Reuven AZAR, la IQ DIGITAL Summit Timișoara

Reuven Azar pune succesul evreilor pe seama încercărilor grele care le-au călit caracterul. Și mai e ceva:

În Israel, fiecare om e prim-ministru: există o permanentă atitudine de challenger la adresa autorităților.

Reuven Azar, Ambasadorul Israelului la București

În Israel, statul e un aliat al antreprenorilor din tech – a mai spus Azar -, în sensul că investește masiv, concurând în acest sens chiar și fondurile de venture capital.

💡 ȘTIAI CĂ? ISRAEL înseamnă "Cel care s-a luptat cu Dumnezeu" [mai mult context, aici]
Invitații au putut viziona un film despre programul de accelerare anunțat cu acest prilej de Ambasada Israelului în România
🚩 Abonează-te la NEWSLETTERUL IQ DIGITAL să vezi materialul video integral* - în curs de prelucrare. Până atunci, ne poți solicita detalii despre proiect via e-mail

*O notă importantă: acesta a fost filmat cu câteva zile înaintea izbucnirii războiului dintre Israel și Gaza – deci trebuie privit din această perspectivă. Proiectul continuă, însă.

9. TECH DISRUPTION „MADE IN TIMIȘOARA” 

IQ Digital Summit Timișoara, Joi 5 Octombrie 2023. ©Cornel Putan

Momentul despre ecosistemul de start-ups din Timișoara, moderat de Andrei Cosmin MUNTEANU (foto) – co-fondator și CEO Cowork Timișoara -, a fost realizat în parteneriat cu Timișoara Startups.

Secțiunea, care se regăsește în toate evenimentele IQ DIGITAL Summit, a adus o premieră:

Pe lângă antreprenorii aflați la început de drum, discuția a debutat cu investitori consacrați – oameni care conduc proiecte sau companii care au confirmat, deja, pe plan global.

IQ Digital Summit Timișoara, Joi 5 Octombrie 2023. ©Cornel Putan

Antreprenorii cu experiență care au oferit insights și sfaturi au fost:

Iar antreprenori la început de drum care au urcat pe scenă:

Până vei citi un material detaliat despre panel, poți reține un sfat al lui Florin Cornianu:

Începe un startup în paralel cu job-ul de la multinațională. Dă-ți demisia doar după ce modelul de business e validat!

Startups vs Investors – la IQ DIGITAL Summit Timișoara

10. ADRIAN DRAGOMIR: “CApitalismul își trăiește ultimele clipe”

Adrian Dragomir a fost jucător profesionist de poker

Adrian DRAGOMIR, fondatorul Termene.ro și StartAI.ro, a susținut la finalul summitului – în premieră pentru formatul din turneu -, un training live pentru antreprenori și manageri în care a sintetizat pașii pe care îi au de făcut atunci când vor hotărî să implementeze sisteme A.I. în companiile pe care le conduc.

📌 DE REȚINUT: E bine să începem cu departamentele unde lucrurile sunt simple. 
Cine ar fi crezut că o sală de training poate să arate și așa? 🙂

Adrian, care a creat poate cel mai bine poziționat instrument de business intelligence din România, Termene.ro, spune că a finalizat, anul acesta, un proiect de A.I în valoare de 5 milioane de euro.

De altfel, A.I. îi consumă toată energia – motiv pentru care, în prezent, funcția de CEO al Termene nu îi mai aparține.

Antreprenorul avertizează că inteligența artificială îi va scoate din joc pe toți cei care o ignoră.

💡 COMPARAȚIE: GPT-4 are un IQ conversațional de 154 de puncte, în condițiile în care IQ-ul lui Albert Einstein era de 159-160 de puncte.

Cei care nu folosesc A.I. își vor pierde businessul sau locul de muncă. Acesta e primul val.

Adrian Dragomir, fondator Termene.ro și StartAI.ro

Și, totuși, există niște limite.

A.I. nu va putea înlocui empatia umană, iar în politică, medicină și justiție va intra cel mai târziu.

Toate aceste observații au intrigat publicul, care a adresat neașteptat de multe întrebări în timpul sesiunii Q&A moderate de Marian Hurducaș.

Q&A de final cu Adrian Dragomir și Marian Hurducaș – vedere din regia de emisie
🚩 URMEAZĂ MATERIALUL INTEGRAL - pe care îl veți putea viziona pe YouTube - unde, de ce nu, ar fi o idee să vă abonați. Canalul este aici.

TOP 5: CELE MAI APRECIATE PREZENTĂRI

Și, la final, iată și topul celor mai apreciate prezentări.

Adunând punctajele “Peste Așteptări” cu “Excelent“, avem următoarele rezultate – și, implicit, clasament:

🏆 LOCUL I: Speech-ul lui Rich Mullholand – 171 voturi

🏆 LOCUL II: Prezentare și Q&A cu Bruce Daisley – 158 voturi

🏆 LOCUL III: Intervenția live a lui John SANEI: 125 voturi

🏆 LOCUL IV: Interviul cu Ambasadorul Israelului, Reuven Azar: 115 de voturi

🏆 LOCUL V: Dezbaterea DIGITALINATION: 109 voturi

MULȚUMIM, TIMIȘOARA!

Mulțumim publicului de la Timișoara care, dacă ar fi să facem un clasament al celor mai interactive audiențe de la IQ DIGITAL Summit, ar câștiga un premiu special 🙂

Dragoș Stanca, Smaranda Heroiu, Marian Hurducaș și Radu Puchiu, prezentatorii și moderatorii evenimentului

Mulțumim și tuturor colegelor, colegilor, partenerilor și furnizorilor, precum și voluntarilor din Timișoara care au făcut posibil acest eveniment.

IQ DIGITAL Summit Timișoara, văzut din spatele scenei

Urmează și alte orașe dar, până anunțăm următorul loc în care ne vom întâlni #live, nu ratați materialele detaliate de la summit (care se vor publica aici, pe site).

CE E IQ DIGITAL?

Conceptul IQ DIGITAL a fost gândit de echipa Upgrade 100 alături de George – inovație BCR.

  • Proiectul educațional tip hybrid media cuprinde evenimente, podcasts, newslettere, online publishing, video short & long form – și e difuzat online, dar și la radio și TV, cu scopul de a sprijini procesele de digitalizare cu care se confruntă sectorul IMM, administrația publică și comunitățile locale din România. 

| VODAFONE România s-a alăturat proiectului ca technology partner odată cu ediția de la Brașov.

| Secțiunea DIGITALINATION e dezvoltată și cu ajutorul Institutului ASPEN România

Carmen Codrean

View all posts