Un concept UPGRADE 100 powered by George. Primul banking inteligent.

UPDATE: Dacă ești în sala IQ DIGITAL SUMMIT TIMISOARA și ești interesat de programul anunțat de ambasadorul Reuven AZAR azi – fie ca startup, fie ca partener de dezvoltare a inițiativei -, așteptăm AICI un e-mail. Echipa UPGRADE 100 te va contacta în maxim 48 de ore pentru a-ți oferi toate detaliile!

Ecosistemul public-privat-academic care susține inovația și tehnologia din orice țară a lumii are enorm de învățat din modelul creat în Israel.

Vorbim despre o țară a cărei suprafață e de peste 10 ori mai mică decât cea a României, cu jumătate din populația noastră, dar care a “generat” o sumedenie de startup-uri tech care au reușit pe plan global.

Mai exact, din Israel au pornit până acum peste 90 de companii care au povestea “eroului” național al tehnologiei “Made in România”, UiPath.

Iar rezultatele se văd, chiar la nivel de PIB pe cap de locuitor: puțin peste 17.000 de euro anual la noi vs. peste 51.000 de euro în cazul Israel.

Fun fact: Israelul (cu albastru) suprapus pe harta României (cu roșu) / Sursa: TrueSize.com

SCURT ȘI RELEVANT: Israel e o țară de 2 ori mai mică decât România, din punct de vedere al populației, și de peste 10 ori mai mică, din punct de vedere al suprafeței, dar are un PIB de 3 ori mai mare.

Cum e posibil ȘI CE POATE ÎNVĂȚA ROMÂNIA DIN ASTA?

Vom încerca să aflăm câte ceva direct de la sursă: ambasadorul în exercițiu al Israelului în România.

Un diplomat cu greutate, care a avut mai multe poziții-cheie în politica externă a țării sale: Reuven Azar.

Ambasadorul Israelului va purta un dialog pe scena IQ DIGITAL Summit Timișoara cu Dragoș STANCA, fondatorul Upgrade 100, într-un preambul al dezbaterii TECH DISRUPTION „MADE IN TIMIȘOARA”,

🚩 AGENDA zilei e AICI și FORMULARUL pentru rezervarea unui loc - AICI.
Reuven AZAR
⚠️ Evenimentul va avea loc pe 5 OCTOMBRIE la Teatrul și Opera Națională din Timișoara. 

🎤 Vor mai urca pe scenă speakeri globali precum Bruce DAISLEY sau Richard MULHOLLAND, antreprenori români precum Adrian DRAGOMIR, autorități din administrația locală și centrală, precum și reprezentanți ai mediului academic.

CINE E REUVEN AZAR?

Născut în Argentina în 1967 (anul Războiului de Șase Zile), Reuven s-a mutat cu familia sa la Ierusalim când el avea 13 ani.

A activat în armata israeliană între 1985 și 1988 și a rămas apoi sergent în rezervă timp de încă 20 de ani.

S-a implicat în negocierile cu Autoritatea Palestiniană, a condus Departamentul de Cercetare pentru Orientul Mijlociu în cadrul Ministerului israelian de Externe.

A fost, de asemenea, șeful Misiunii Economice a Ambasadei Israelului la Cairo și vice-ambasador în Iordania.

💡 A studiat relații internaționale la Hebrew University din Ierusalim. Vorbește fluent, pe lângă ebraică și engleză, spaniola și araba.

De anul trecut s-a apucat să învețe și limba română. Cu succes, după cum se poate vedea:

A avut o intensă activitate și în afara Orientului Mijlociu, prin poziții precum: directorul grupului de lucru Israel-SUA-China din Ministerul israelian de Externe.

A fost și vice-ambasador al Ambasadei Israelului la Washington și consilier pentru afaceri politice tot în capitala Statelor Unite.

În Israel, a fost consilier de politică externă al premierului și consilier adjunct pentru securitate națională și politică externă în cadrul Consiliului de Securitate Națională.

peste 90 DE UNICORNI tech în israel. DOAR UNUL ÎN ROMÂNIA. DE CE?

Reuven AZAR, diplomat

În perioada de formare, Reuven Azar a trăit într-un Israel măcinat de inflație.

În anii 80, prețurile au înregistrat creșteri de trei cifre, ajungând la un vârf de 450%, în 1984-1985, conform datelor publicate de Fondul Monetar Internațional. 

Summitul de la Timișoara, parte din proiectul IQ DIGITAL, e un concept Upgrade 100 și George – BCR. Partener de tehnologie: VODAFONE

De fapt, dificultățile de ordin militar și economic sunt parte din rețeta succesului de care se bucură Israelul astăzi.

Locuitorii acestei țări lipsite de resurse naturale importante au învățat să se descurce în situații-limită, iar serviciul militar este obligatoriu atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

Centrul de afaceri din Tel Aviv FOTO : Ted Eytan – https://www.flickr.com

Totodată, asumarea riscului, toleranța la eșec, viteza deciziilor și spiritul de echipă sunt ingrediente evidente ale culturii poporului evreu – după cum aflăm dintr-o interesantă explicație.

Apropo de asta, iată un decalog al antreprenorilor, după cum am descoperit în analizele IVC, unul dintre cei mai credibili furnizori de date în domeniul startupurilor tech din Israel:

  • Pune-ți întrebări
  • Comportă-te ca un câștigător
  • Bate la toate ușile
  • Concentrează-te pe soluții, nu pe probleme
  • Nu uita că resursele sunt limitate
  • Gândește global de la început
  • Învață din greșeli
  • Fii non-conformist
  • Gândește independent
  • Mișcă-te repede, tot timpul

Micul stat – are o populație de 9,6 milioane de locuitori, adică de trei ori populația Bucureștiului – e un campion global al inovației.

Metaforic vorbind, toată țara este un hub care generează un volum impresionant de startup-uri și tehnologii noi.

Între 2018 și 2022, au fost înființate 9.500 de startup-uri tehnologice – conform IVC. Nivelul investițiilor atrase de aceste companii e de-a dreptul uluitor: doar în 2021 (un an de vârf), au fost finanțate cu aproape 33 de miliarde de dolari.

— adică mai mult decât faimosul PNRR care ar trebui să finanțeze România cu 31 de miliarde de dolari (29.2 miliarde de euro)

Israelul e pe primul loc din lume la capitolul investiții de tip venture capital pe cap de locuitor.

Anul trecut, acestea s-au ridicat la aproape 1,7 miliarde de dolari per capita – adică de peste 3x mai mari decât în Statele Unite.

Spre comparație, România nu a atins încă nivelul de 300 de milioane de euro investiții atrase, în același an - conform unui studiu Seedblink. 

Rezultă, firește, o diferență de “magnitudine” uluitoare, în favoarea Israelului, și la acest capitol: de 110 ori mai multe investiții atrase.

În ceea ce privește același indicator la nivel de cap de locuitor… mai bine nu mai facem comparația 🙂

Peste 120 de unicorni – dintre care 30 de companii listate la bursă – sunt finanțate de israelieni sau funcționează în Israel. Iată o listă, aici

Sursa: TechAviv

Mai mult: peste 90 de unicorni sunt în industria tech și funcționează, efectiv, în Israel.

Un total de 92 de unicorni cu o valoare totală de 255 de miliarde de dolari există, mai exact, în Israel – conform Forbes.

Spre comparație, România – care are o populație dublă – a dat doar 1 unicorn (termen folosit în industria de venture capital pentru o companie care să aibă o valoare de peste 1 miliard de dolari), și care este, evident, UiPath.

MOMENT ISTORIC pentru ROMÂNIA: listarea UiPath la NYSE – în 21 aprilie 2021

Bitdefender ar putea fi al doilea candidat, iar în zona “nealiniată” la modelul economic actual, sibienii de la MultiversX (fostul Elrond Network) au atins, teoretic, o evaluare pe piața crypto care a depășit un miliard de dolari (din punct de vedere al volumului tranzacționat, în 2021).

💡 INTERESANT DE ȘTIUT: Warren Buffett a făcut prima investiție din afara Statelor Unite în Israel – în 2006, când a preluat Iscar, o companie industrială.

„Nu sunt evreu, dar Israelul îmi amintește de Statele Unite, imediat după formare. Determinarea, motivația, inteligența și inițiativa evreilor sunt remarcabile și extraordinare” - a spus legendarul investitor, citat de The Jerusalem Post.

De altfel, Israelul este a treia țară din lume – după Statele Unite și China -, dacă e să numărăm companiile listate pe Nasdaq.

Mai toți giganții tech – Apple, Microsoft, Intel, IBM, Google, Meta – și-au deschis centre de Cercetare și Dezvoltare în Israel. Calitatea educației, mai ales în domeniile tehnice, este foarte ridicată.

FORMULA Succesului: investitori + autorități publice + mediul academic

Cooperarea dintre public și privat este, de asemenea, crucială.

Un întreg ecosistem, format din investitori locali și din Silicon Valley, autorități publice, mediul academic și chiar lideri din armată, pune umărul la dezvoltarea țării, via startupuri tech.

De asemenea, infrastructura de business – servicii juridice și financiare – e propice, spun analiștii.

Clusterele locale atrag anual miliarde de dolari pe fiecare nișă în parte – cyber, digital health, foodtech sau fintech. Iar ecosistemul e deschis către toată lumea, la propriu și la figurat.

Utilaj produs de EarthAutomations, unul dintre startup-urile italiene accelerate în Israel | FOTO: Ctech

Iată un studiu de caz relevant: acceleratorul italiano-israelian care a permis mai multor startup-uri din Italia să meargă la Tel Aviv, unde au învățat lucruri smart pe mai multe paliere: validarea unui produs pe piață, extindere globală, cercetare sau finanțare.

Concret, programul a fost finanțat și susținut de firma de investiții Arieli Capital, ambasada Italiei în Israel, Camera de Comerț Italiano-Israeliană și Banca Intesa-Sanpaolo, conform CTech.

Nu e singurul exemplu. Un program similar a fost derulat și în parteneriat cu Guvernul Sloveniei.

Mai multe, pe scena IQ DIGITAL Summit din Timișoara unde – spoiler alert! ambasadorul Azar a promis că va face un anunț foarte interesant pentru ecosistemul de startups din România.

AGENDA publicată pe site-ul oficial IQDIGITAL.RO/Timisoara prefigurează o zi intensă.

Vei putea afla mai multe LIVE, de la Reuven Azar și nu numai, în 5 OCTOMBRIE, pe scena IQ DIGITAL – unde vor urca mulți alți speakeri valoroși (o parte din ei, sunt prezentați mai jos) din cadrul formatului realizat de UPGRADE 100 în parteneriat cu GEORGE – BCR și VODAFONE România.

IQ Digital Summit ajunge la Timișoara | Rezervă-ți un loc AICI
👋🏻 ABONEAZĂ-TE! Fie că poți ajunge la summit, fie că nu - te așteptăm în comunitatea IQ DIGITAL - susținută de GEORGE - inovație BCR și VODAFONE -> link abonare newsletter, aici.

CE E IQ DIGITAL?

Conceptul IQ DIGITAL a fost gândit de echipa Upgrade 100 alături de George – inovație BCR.

  • Proiectul educațional tip hybrid media cuprinde evenimente, podcasts, newslettere, online publishing, video short & long form – și e difuzat online, dar și la radio și TV, cu scopul de a sprijini procesele de digitalizare cu care se confruntă sectorul IMM, administrația publică și comunitățile locale din România. 

| VODAFONE România s-a alăturat proiectului ca technology partner odată cu ediția de la Brașov.

| Secțiunea DIGITALINATION e dezvoltată și cu ajutorul Institutului ASPEN România

Carmen Codrean

View all posts