Un concept UPGRADE 100 powered by George. Primul banking inteligent.

Aproape 1.200 de participanți au fost admiși la IQ DIGITAL Summit, primul eveniment internațional dedicat tehnologiei și culturii digitale organizat în capitala Olteniei.

  • Lor li s-au adăugat cca. 200 de studenți, care au participat la IQ DIGITAL Talks, un eveniment-satelit care le-a fost dedicat, la Universitatea din Craiova.

26 de speakeri și invitați au urcat pe scena Teatrului Național „Marin Sorescu”, iar momentul special prezentat de CodeKids a fost realizat cu ajutorul unor copii talentați – antreprenori tech din mediul rural.

Fotografiile de la Craiova au fost realizate de Mihnea Ratte și Cosmin Kleiner

IQ DIGITAL Summit Craiova – organizat de Upgrade 100 împreună cu George, inovație BCR, cu sprijinul partenerului tech Vodafone și al celui local, Universitatea din Craiova – a adunat aproape 9 ore de prezentări valoroase.

Bonus: interacțiune cu experți recunoscuți la nivel global, oportunități de networking, momente inspiraționale și emoționante.

CE CUPRINDE ACEST PRIM MATERIAL EDITORIAL DE DUPĂ SUMMIT?

  • Aftermovie: adică filmul evenimentului de la Craiova – îl poți vedea aici sau mai jos
  • Best of Pictures: selecția celor mai interesante fotografii;
  • Infografice realizate de artiștii din echipa Picturise;
  • Cronica vizuală a principalelor momente, pe scurt;
  • Topul celor mai apreciate prezentări, în urma votului public.

Altfel spus, aplicăm și în cazul nostru ce discutăm pe scenă: vă invităm deci să ne urmați în călătoria digitalizării unui eveniment. 

Care nu e doar un eveniment – după cum am explicat la începutul summitului

Vom reveni, așadar, pe măsură ce vom finaliza prelucrarea, cu fiecare moment adus în format digital, dar și cu resurse suplimentare, pe care le vom publica, gradual, pe platforma IQDigital.ro.

— În aceste materiale veți găsi ideile ce merită păstrate și tot acolo veți putea revedea secvențele care au captivat publicul.

  1. Via newsletter-ul nostru. Abonare, AICI.
  2. Din comunitatea noastră de pe Whatsapp, căreia i te poți alătura AICI.
  3. Abonându-te la canalul Youtube Upgrade 100, AICI.

Dacă ai fost la IQ DIGITAL Summit Craiova, sunt șanse reale să ai o poză de la eveniment. Asta mulțumită fotografilor Mihnea Ratte și Cosmin Kleiner

IQ DIGITAL Summit – 28 Martie 2024 ,la Teatrul Național din Craiova

→ O galerie foto cu imagini reprezentative găsești AICI.

Așa cum v-am obișnuit după fiecare ediție, evaluăm evenimentul în funcție de răspunsurile primite de la cei care au urmărit momentele de la Summit. De la Craiova am primit 271 de răspunsuri.

Peste 25% dintre participanți au răspuns, așadar, sondajului nostru. Le mulțumim!


82% dintre respondenți consideră că Summit-ul a fost mai mult
decât ceea ce se așteptau să primească. 


Procentul de aproape 82% care au acordat evenimentului calificativul excepțional și peste așteptări situează Craiova pe locul 3 în materie de așteptări (aprecierile de la Cluj și Iași fiind mai bune pentru noi, cu scoruri de peste 90%).

Ne bucură că cei 15,9% dintre participanți cărora evenimentul li s-a părut „Ok, corect” nu au fost dezamăgiți și că ei au plecat mulțumiți de calitatea informațiilor primite.

2,3% dintre participanți ne-au transmis că experiența putea fi mai bună. Suntem de acord: este mereu loc de mai bine.

Cei mai mulți dintre cei care au răspuns ne-au spus și ce ar fi de îmbunătățit: mulțumim pentru mesaje, vom ține cont de toate criticile constructive.

Avem și topul celor mai apreciate prezentări: îl puteți vedea la finalul acestui articol 👇

✍🏻 Cronica IQ DIGITAL Summit: 11 MOMENTE DE REȚINUT

Înainte de asta, după cum am promis, iată și galeria cu “notițele profesioniste”.

Moderatorii IQ DIGITAL, comentând în timp real “notițele profesioniste”

— Planșele comentate la finalul summitului – realizate de Picturizepot fi descărcate la rezoluție mare, după cum urmează:

Planșa 1, Planșa 2, Planșa 3, Planșa 4

În continuare, cronologic, cum s-a derulat ziua:

Dragoș Stanca, fondatorul Upgrade 100 și co-organizator IQ Digital, a prezentat principalele tendințe din tehnologie.

El a explicat de ce explozia de noi aplicații din lumea tech poate fi percepută ca un moment tip “furtuna perfectă” – care se poate transforma, însă, într-o super-oportunitate pentru cei care înțeleg ce se întâmplă.

El a insistat asupra motivelor pentru care un oraș precum Craiova are nevoie de idei, de inspirație, de conexiuni naționale și globale, precum și de dezbateri care să aducă pe scenă principalii actori din domeniile care reprezintă motorul unei comunități: business, administrație publică, mediul universitar și educație.

Sala Teatrului “Marin Sorescu” la debutul IQ DIGITAL

— Prezentarea integrală, în curând, pe IQDIGITAL.ro

Suedezul David JP Phillips a captat audiența

Să „consumi” ideile unui expert în neuro-leadership care a studiat munca a peste 5.000 de specialiști și cercetători nu e ceva ce ai ocazia să faci în fiecare zi. 

A fost însă o oportunitate pe care a avut-o publicul din Craiova, cu ajutorul lui David JP Phillips

El a explicat pe larg, cu expertiză științifică, felul în care dopamina are efecte asupra concentrării, motivației și dorințelor noastre. Phillips a detaliat și felul în care nivelurile de dopamină și oxitocină sunt influențate de ceea ce consumăm la nivel intelectual.

📚 David JP Phillips este și un autor de succes. „High on Life!” – cartea sa tradusă deja în peste 20 de limbi – își propune să îl educe pe cititor astfel încât acesta să atingă împlinirea personală prin înțelegerea felului în care funcționează hormonii-cheie.

Câteva exemplare din carte au fost câștigate de spectatorii care au pus cele mai bune întrebări.

„Te poți considera câștigător în viață în măsura în care ai oportunitatea de a te simți bine.” (David JP Phillips)

Un moment emoționant a fost cel în care Phillips a vorbit despre depresia cu care s-a confruntat. El a explicat apoi cum i s-a schimbat viața după ce și-a impus să facă un gest cât se poate de banal: să zâmbească. 

Nu doar publicul de la IQ Digital Summit Craiova s-a bucurat de interacțiunea cu JP Phillips, ci și studenții partenerului nostru special, Universitatea din Craiova

IQ DIGITAL Talks cu David JP Phillips la UCV


Speaker-ul s-a întâlnit cu peste 200 de studenți pentru formatul IQ DIGITAL TALKS, organizat în premieră la Craiova.

“Laboratorul de Șosete” și “Farmacia de Detergent” sunt business-urile care l-au transformat pe antreprenorul Ilie Pană într-o senzație online. 

— Citește aici, pe larg, povestea lui Ilie Pană

Publicul IQ DIGITAL Summit Craiova a putut să vadă live cât de expansiv e Ilie atunci când își promovează afacerile, dar și impactul pe care autenticitatea unui antreprenor îl poate avea în contabilitatea afacerii sale.

Momentul lui Ilie Pană a fost special și valoros din mai multe perspective: atât “Laboratorul de Șosete”, cât și “Farmacia de Detergent” sunt două idei de business neconvenționale. Aceste idei scurtcircuitează modelul tradițional via tehnologie, prin conectarea directă a producției cu consumatorii – fără intermediari.

Sala a fost neîncăpătoare la prezentarea lui Ilie Pană

💰 6 MILIOANE EURO: 40% CREȘTERE. Cele două afaceri în care e implicat Ilie Pană au totalizat în 2023 un volum de vânzări de 6 milioane de euro. 

– “Farmacia de Detergenți” e un business cu încasări de 5 ori mai mari decât “Laboratorul de Șosete”.

Creșterea – pe ambele afaceri – a fost de 40% în 2023, raportat la 2022.

La IQ DIGITAL Summit, Ilie Pană a anunțat că va investi într-un nou start-up tech, dar și într-un business care vizează animalele. 

Noul brand se va numi, în stilul memorabil și caracteristic deja… “Super Blană!”

🎙️ Momentul amuzant și plin de informații prețioase al lui Ilie Pană a animat publicul și a fost prilej pentru foarte multe întrebări. 

— Pentru că timpul a fost limitat, Ilie Pană urmează să susțină o ediție de UPGRADE 100 Live, la Radio Guerrilla, pentru a putea răspunde tuturor întrebărilor rămase.

Cosmin Georgescu – ClusterPower, în dialog cu Dragoș Stanca – Upgrade 100

„Motorul” necesar unui super-computer A.I. există aproape de noi: la Cluster Power, în primul centru de date hiperscalabil din Europa de Sud-Est. 

Cosmin Georgescu, creatorul acestui business, a explicat nu doar ce se întâmplă în acest centru, dar mai ales cum poate el să pună România pe harta globală a Inteligenței Artificiale. 

📍 ClusterPower este deja o alternativă viabilă pentru zona tradițională a marilor aglomerări de datacentere, FLAP-D – Frankfurt, Londra, Amsterdam, Paris și Dublin.

Cosmin Georgescu nu s-a ferit să anunțe că are ambiții globale în privința Cluster Power, care este deja interconectat cu alte 750 de centre din întreaga lume și care lucrează la standardele impuse de parteneriatul cu NVidia. 

—> Interviul de la Craiova e în curs de editare și publicare pe IQ DIGITAL.ro. Abonați-vă la newsletterul nostru, aici – și veți afla imediat ce îl publicăm.

Prezentarea lui Ionuț Stanimir, Director Marketing & Comunicare la BCR, a oferit o serie de soluții pentru branding-ul unui oraș. Un capitol la care Craiova suferă încă.

Stanimir a spus că brandingul este ideea în jurul căreia trebuie să dezvoltăm tot ceea ce facem, atât la nivel personal, cât și antreprenorial și administrativ. 

O informație interesantă din prezentarea lui Ionuț Stanimir, înainte de publicarea ei: încrederea ne poate crește IQ-ul cu… 25%.

Stanimir a spus că brandingul este ideea în jurul căreia trebuie să dezvoltăm tot ceea ce facem, atât la nivel personal, cât și antreprenorial și administrativ. 

După prezentare, Ionuț Stanimir a răspuns întrebărilor din public

Dar nu e doar despre imabine – ci și despre impactul real în economie al acelei imagini când antreprenoriatul e stimulat corect, inclusiv cu know-how de tipul celui produs de IQ DIGITAL.

Dacă economia României ar produce cu doar 10% mai multe firme, PIB-ul României s-ar mări cu 30 de miliarde de dolari. În anul 1990 tot PIB-ul țării era 30 de miliarde!

Ionuț Stanimir – BCR

El a explicat care este puterea numerelor mari și de ce comunitățile locale sunt esențiale.

Ionuț a mai expus în prezentarea sa (apreciată de public, după cum se poate vedea la finalul acestui articol) și principalele reguli de branding.

Mai exact: FII DIFERIT, FII PREZENT și FII DISPONIBIL. 

După care a condus publicul prin procesul transformării BCR dintr-n brand prăfuit, susținător tacit al blazării în business prin ce comunica în 2015, spre ce a devenit azi banca și George – un produsul fanion al grupului Erste în toată Europa, nu doar în România.

—> Prezentarea integrală în format web friendly #vaurma aici, pe IQDIGITAL.ro

Secțiunea DIGITALINATION – prezentată de Institutul ASPEN România – a fost deschisă cu o discuție despre planurile Ford-Otosan (cel mai mare angajator din județul Dolj)

Ca de obicei, panelul DIGITALINATION a adus laolaltă nevoile mediului local de business cu oportunitatea ca acestea să primească un răspuns din partea autorităților locale.

Compania Ford-Otosan, de departe cel mai mare angajator din județul Dolj, cu peste 6.300 de muncitori, a fost reprezentată de Mircea Dan Ghirișan, Plant Manager în cadrul companiei. 

Cu o capacitate de 272.000 de vehicule și peste 350.000 de motoare ce pot fi produse într-un an, Ford-Otosan se distinge în mediul de business din regiune ca fiind un jucător cu ambiții mari și cu deschidere către tehnologia viitorului.

„Testăm în ce fel putem folosi A.I. în ceea ce facem. Folosim roboți colaborativi și camere inteligente ce scanează componentele auto pentru verificări”

Mircea Dan Ghirișan

Și alte domenii de business au fost reprezentate în discuția moderată de Marian Hurducaș, care a încercat să afle direcția spre care tind câteva companii locale ce pot fi considerate cu adevărat „disruptive”.

Marian Hurducas de la Upgrade 100 alături de Cristian Predescu – Supermedical, Bogdan Lepădat – NetRom, Claudia Moga-Olaru – Romsir și Adrian Cătălin Petrișor – Prima Clinic

Răspunsurile (și mai ales soluțiile) au putut fi extrase din discuția cu reprezentanții autorităților locale

— O dezbatere deseori incomodă, dar cu siguranță necesară într-un oraș care tinde spre evoluție. 

O întrebare care persistă este următoarea: de ce Craiova nu are nici un hub tech și nici o comunitate de startupuri tech, așa cum există la Iași, Brașov, Cluj sau Timișoara?

📌 DIGITALINATION e un demers realizat de UPGRADE 100, susținut și de Institutul ASPEN România, care are menirea de a crea punți între mediile privat, public și academic – cu scopul de a contribui la accelerarea digitalizării administrației publice.

În cadrul acestei secțiuni, pe scena IQ DIGITAL au urcat, alături de colegul nostru Radu Puchiu, expertul în e-guvernare al Upgrade 100:

Cezar Ionuț Spânu, rector UVC

A fost o nouă ediție în care pe scenă urcă și primarul municipiului unde are loc Summit-ul.

Emi Gal a venit la IQ DIGITAL direct de la New York

Unul dintre cele mai apreciate momente ale zilei – mai exact (spoiler!) locul 3 în preferințele publicului – l-a avut ca protagonist pe antreprenorul român Emi Gal.

El a reușit să ajungă la inimile participanților cu o prezentare în care a combinat informațiile despre cum poți face business la nivel înalt – și emoția aferentă unei povești. Iar povestea lui Emi Gal începe de la vocația lui de antreprenor care vrea să schimbe radical viețile celor din jurul lui.

El a vorbit, bineînțeles, despre Ezra, o companie care folosește inteligența artificială și alte tehnologii avansate pentru a detecta cancerul de timpuriu

A vorbit însă și despre cât de mult te poate consuma acest domeniu, cu atât mai mult atunci când faci ce îți place.

„Să construiești un start-up e ca și cum ai mesteca sticlă, în timp ce te uiți în abis” – acesta este citatul preferat al lui Emi din Elon Musk. 

Din sticla „mestecată” în ultimii ani de Emi Gal a rezultat o soluție tehnico-medicală ce are potențialul de a salva milioane de vieți.

Q&A cu Marian Hurducaș – cu Emi GAL în prim-plan

— Mai multe detalii, în prezentarea în detaliu. Nu o rata, abonează-te la canalul nostru Whatsapp, aici.

Alexandra Olaru a adăugat note personale mesajului ei: în imaginea din fundal, fiica ei

Ideea că tehnologia salvează vieți a fost continuată și în prezentarea Alexandrei Olaru, membră a board-ului Vodafone din 2021 și coordonatoarea departamentului Legal & External Affairs din cadrul companiei. 

“În România, deși o țară ultratehnologizată, suferim la capitolul educație digitală. Cu Vodafone și Fundația Vodafone încercăm să facem educație digitală. O facem și la Craiova, iată!”

– Alexandra Olaru

Ea a vorbit publicului despre felul în care Vodafone sprijină o secție de neonatologie din Craiova, dar și despre investiția într-un laborator de la Universitatea Politehnica din București, de care pot beneficia peste 3.700 de studenți.

Alexandra Olaru – Vodafone – asaltată de presa prezentă la summit după momentul susținut pe scenă

Tot pentru a salva vieți, Vodafone a dezvoltat alături de Salvamont o metodă care, cu ajutorul dronelor și al inteligenței artificiale, îi ajută pe salvatorii montani să găsească mai rapid persoanele căutate pe munte. 

Peste 800 de oameni au beneficiat deja de pe urma acestei tehnologii.

Rahaf Harfoush a susținut o prezentare complexă

Prezentarea lui Rahaf Harfoush, consilieră a președintelui Franței și membră a comisiei de supervizare a dezvoltării A.I. din cadrul ONU, a fost – deloc surprinzător – unul dintre cele mai apreciate momente ale Summit-ului.

Mai exact, a fost a doua în preferințe – după David JP Phillips – conform sondajului de după Summit.

Smaranda Heroiu – alături de Rahaf Harfoush

Și, așa cum a spus și colega noastră Smaranda Heroiu, director executiv al Upgrade 100, a fost unul dintre momentele cele mai substanțiale din istoria evenimentelor IQ Digital.

„Tehnologia va ajuta și va face rău în același timp. Dar trebuie să învățăm să o folosim pentru binele nostru”

– Rahaf Harfoush
În culise, în timpul prezentării

Prezentarea complexă susținută de Harfoush în fața publicului din Craiova a atins multe subiecte sensibile, legate de felul în care interacționăm cu tehnologia, de efectele tehnologiei asupra noastră și asupra felului în care percepem apoi lumea. 

Rahaf a sugerat și cinci teme din zona culturii digitale la care să fim atenți:

  • Cultivarea concentrării și a recuperării mentale;
  • Construirea unui set de cunoștințe profunde pe un anumit domeniu;
  • Atenția la ideile profunde cu privire la tehnologie;
  • Conectarea cu idei cât mai diverse;
  • Acceptarea ideilor și contopirea lor într-un tot coerent

Radu Hângănuț – jurnalist Euronews România – a prezentat-o publicului pe Diana Brătucu

Educația tech face parte din misiunea IQ DIGITAL, așa că nu putea lipsi din agenda Summit-ului de la Craiova.

Dincolo de informațiile aduse pe scenă de cercetători, antreprenori sau experți în administrație – și care ar putea foarte bine să figureze în curricula școlară –, pe scena Teatrul Național din Craiova a urcat și Diana Brătucu, directoarea Școlii Gimnaziale Traian, din localitate.

Ea s-a remarcat în comunitate prin activitatea de director și prin modul în care a transformat o școală de stat într-o „școală ca afară”

A făcut asta folosind fonduri europene, negociind permanent cu autoritățile publice și – cel mai important, spune ea – avându-i alături pe părinți și pe elevi.

Narcis Lunceanu (stânga) coordonează proiectul Code Kids

Momentul special care a închis Summit-ul a fost oferit de echipele Code Kids – un exemplu de antreprenoriat social făcut de Fundația Progress –, o idee care schimbă viitorul copiilor din sate și le deschide ochii către viitor.

Echipele Code KIDS prezentându-și pe scenă proiectele

Proiectul Code Kids a fost explicat de președinta fundației, Camelia Crișan, alături de managerul proiectului, Narcis Lunceanu: din 2017 încoace, mii de copii din zone rurale au intrat în contact cu programarea direct din bibliotecile școlilor în care învață și au avut astfel ocazia de a gândi planuri de business.

COPII PREIAU PUTEREA! Gabriela Lelia Barbu i-a “concediat” pe moderatorii summitului 😉

Iar câteva proiecte reprezentative au fost prezentate în fața publicului IQ DIGITAL chiar de copiii care le-au construit, reprezentați de Alessia BENEGUI (12 ani) – Kids of Future, Vladimir (Gorj), Maria Alexandra STANA (13 ani) – Crazy Coders, Turceni (Gorj), Alin GÎȘCĂ (15 ani) – Smart Kids Club, Țicleni (Gorj), Andrei Eduard Valentin PETCU (14 ani) – Călători în Viitor, Crâmpoia (Olt).

Camelia Crișan (dreapta) prezentând cum se calculează eficiența sponsorizărilor în proiectul Code Kids

Și, după cum promiteam la început, iată și…

TOP 5 – CELE MAI APRECIATE MOMENTE

🙏 MULȚUMIM, CRAIOVA!

Și le mulțumim de asemenea colegelor, colegilor, furnizorilor, partenerilor și voluntarilor care s-au implicat în ceea ce a fost cea mai complexă ediție IQ DIGITAL Summit de până acum:

Și, desigur, mulțumim echipelor noastre tehnice.

P.S. Ne vedem în octombrie, la Oradea! 😉

Până atunci, urmează multe materiale text, video și audio aici – pe IQDIGITAL.ro. Nu le rata!

Radu Hanganut

View all posts

Comentează

Your email address will not be published. Required fields are marked *