Un concept UPGRADE 100 powered by George. Primul banking inteligent.

Investitori și strategi de business din Israel îi vor ajuta pe antreprenorii români să se lanseze cât mai rapid pe plan global.

“Anunțăm aici, acum, că lansăm și în România programul de succes dedicat accelerării startupurilor tech, proiect lansat deja în Italia și Slovenia”

– acesta a fost anunțul făcut de Reuven Azar (foto), Ambasadorul Israelului la București – la IQ DIGITAL Summit de la Timișoara.

În cadrul unui dialog cu fondatorul Upgrade 100, Dragoș Stanca, oficialul din Israel a răspuns mai multor dileme:

_ Ce diferențe culturale și de mentalitate sunt între România și Israel și ce putem învăța, din asta? Iată doar o idee curajoasă din dialog:

_Cum va funcționa efectiv programul și de ce este utilă experiența Israelului – țară care are deja peste 90 de companii tip unicorn (în timp ce România are doar unul?)

__Cum se pot “cheltui scandalos”, dar cu noimă, banii publici? De ce e interesat statul Israel de startupurile tech din România?

_Care e viziunea lui Azar – un diplomat de carieră cu o carte de vizită impresionantă – dar și cu o pasiune specială pentru antreprenoriat și tehnologie?

🚩 FOARTE IMPORTANT: Programul va continua în ciuda conflictului dintre Israel și Gaza - derularea sa urmând a se produce anul viitor. Nu sunt necesare deplasări la Tel Aviv până atunci.

Pentru o mai clară punere în context, îți recomandăm materialul video integral (care are durata de 20 de minute).

▶️ PLAY >> Primele 2 minute din material sunt edificatoare.

Dacă nu ai timp pentru vizionare acum, iată în cele ce urmează câteva idei, detalii importante și fragmente video relevante:

ACCELERATORUL ROMÂNIA-ISRAEL, GHID DE UTILIZARE

Scena IQ DIGITAL Summit Timișoara în timpul dialogului LIVE cu Reuven AZAR

În formatul anunțat la Timișoara, programul româno-israelian are următoarele coordonate:

Startup-urile locale din tech, care au deja un produs sau doar un prototip de produs (MVP), pot învăța lucruri smart de la investitorii și antreprenorii din Israel.

⚠️ Pentru a aplica la program ca startup, trimiteți un e-mail cu detalii (presentation deck / one pager) AICI. Tot la acea adresă puteți să ne scrieți și dacă doriți să participați ca sponsor / partener.

Cea mai importantă „lecție” pe care antreprenorii români o pot lua de la israelieni este, fără îndoială, expansiunea globală – domeniu în care Tel Aviv-ul a excelat masiv.

Înaltul diplomat israelian mai spune că principala problemă în faza inițială a dezvoltării startupurilor tech din țara sa a fost că acestea s-au vândut prea repede și prea ieftin.

Acest pericol poate fi evitat de startupurile din România care se vor alătura programului, spune Azar.

Summitul de la Timișoara e parte din proiectul IQ DIGITAL – un concept Upgrade 100 și GeorgeBCR. Partener de tehnologie: VODAFONE

Programul se va derula timp de cinci luni și include o vizită în Israel, în cadrul căreia antreprenorii români se pot întâlni cu inovatori și investitori evrei, dar și cu reprezentanți ai fondurilor de investiții din SUA.

Dacă ești curios să afli mai multe, fie ca startup, fie ca posibil partener – te așteptăm AICI un e-mail.

Pentru mai mult context: Israelul a mai lansat programe de cooperare similare cu Slovenia și Italia – susținute și finanțate de firma de investiții Arieli Capital.

Iată, mai jos, un studiu de caz realizat după proiectul din Slovenia – prezentat la Timișoara:

GOOD TO KNOW | Andy David – Chief of Global Affairs @ Arieli Capital, cel care le-a transmis participanților la eveniment mesajul video, are origini românești.

STATUL ISRAELIAN, PRINCIPALUL INVESTITOR DIN TECH

Ambasadorul AZAR urmărind studiul de caz similar din Slovenia, pe scena IQ DIGITAL SUMMIT

Dincolo de anunț, Reuven Azar a mai spus multe alte lucruri interesante. Pe scurt, el a sintetizat filosofia care a împins Israelul către succesul global de care se bucură azi.

Istoria Israelului e istoria supraviețuirii. Ca să poți supraviețui trebuie să gândești mereu out-of-the-box. Asta stimulează inovația, permanent.

Reuven Azar, diplomat – Ambasadorul Israelului în România

Toată această poveste de succes, la care se uită cu admirație planeta, s-a scris în ultimii 20 de ani.

  • Tema a fost, de altfel, și subiect al multor cărți, poate cea mai cunoscută fiind cea semnată de Dan Tenor și Paul Singer. “Start-up Nation: The Story of Israel’s Economic Miracle”. O puteți comanda AICI.

Sala Teatrului și Operei din Timișoara, un loc cu o simbolistică aparte pentru România

Autoritățile israeliene au creat un mediu propice pentru dezvoltarea startup-urilor prin reduceri de taxe, liberalizare și investiții „scandalos de mari” – după formularea ambasadorului.

“În Israel, toată lumea se consideră prim-ministru”

Reuven Azar – despre cum sunt obișnuiții evreii să provoace permanent autoritatea

Și a mai făcut ceva statul evreu: a pus la aceeași masă toți actorii importanți: investitori, antreprenori, politicieni, mediul academic, servicii de informații, diplomație – cu scopul declarat de a crește expunerea businessurilor către fondurile de venture capital (mai ales din SUA).

Reuven AZAR – în dialog cu Dragoș STANCA

În România, vibrantul sector tech produce 9% din PIB. Întrebarea mea e: cum facem să producă 40% sau 50% din PIB?

Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România

Ambasadorul a dat și exemplul său personal. După ce a terminat armata și studiile universitare, a ieșit din zona de confort și a învățat araba, apoi a mers în cele mai ostile țări din regiune, ca diplomat.

Dacă vei încerca să fii în siguranță, niciodată nu vei inova.

Reuven Azar, diplomat de carieră

Ca o particularitate, riscurile de securitate sunt în creștere – Reuven Azar spunea asta cu 48 de ore înainte ca țara să fie atacată cu brutalitate de grupurile teroriste din Gaza –, în vreme ce investițiile fondurilor de venture capital au scăzut.

De altfel, una dintre nișele tech în care companiile românești pot coopera rapid și profitabil cu cele din Israel este, în viziunea sa, securitatea cibernetică.

▶️ PRINCIPALELE CAPITOLE ALE INTERVIULUI CU REUVEN AZAR

Pentru o bună înțelegere a temei vă recomandăm materialul video integral.

Ambasadorul Reuven AZAR, într-un interviu pentru EURONEWS cu Radu Hângănuț, după anunțul de la IQ DIGITAL Summit

Iată mai jos capitolele principale ale discuției – prin click pe fiecare puteți merge, pe FFW, direct la fragmentul respectiv:

▶️CINE E REUVEN AZAR?

▶️ CUM DE ARE ISRAELUL 90+ „UNICORNI”?

▶️ CUM SUSȚINE STATUL ISRAEL STARTUP-URILE

▶️ ARMATĂ, DIPLOMAȚIE vs. TEHNOLOGIE: CUM COOPEREAZĂ?

▶️ CYBER SECURITY, DOMENIU STRATEGIC

▶️ ISRAEL CAUTĂ STARTUPURI DIN ROMÂNIA: CUM PUTEȚI APLICA?

▶️ STUDIU DE CAZ: PROGRAMUL DE ACCELERARE SLOVENIAISRAEL

📩 Dacă doriți orice detaliu despre program -> vă așteptăm via e-mail

CE E IQ DIGITAL?

Sala Teatrului și Operei TIMIȘOARA – înaintea începerii discuției cu ambasadorul Azar

Conceptul IQ DIGITAL a fost gândit de echipa Upgrade 100 alături de George – inovație BCR.

  • Proiectul educațional tip hybrid media cuprinde evenimente, podcasts, newslettere, online publishing, video short & long form – și e difuzat online, dar și la radio și TV, cu scopul de a sprijini procesele de digitalizare cu care se confruntă sectorul IMM, administrația publică și comunitățile locale din România. 

| VODAFONE România s-a alăturat proiectului ca technology partner odată cu ediția de la Brașov.

| Secțiunea DIGITALINATION e dezvoltată și cu ajutorul Institutului ASPEN România

Carmen Codrean

View all posts