Despre expert
Radu Puchiu este co-fondator al H.appyCities, organizație ce construiește aplicații și platforme digitale care permit orașelor să gândească și să acționeze inteligent, ajutate de tehnologie, pentru beneficiul cetățenilor.
Cu peste 10 ani de experiență în sectorul public, Radu Puchiu a fost un constant promotor al noilor tehnologii în sprijinul transparenței și dialogului între Guvern și societatea civilă.
Între octombrie 2012 și noiembrie 2017 a fost Secretar de Stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului responsabil pentru coordonarea politicilor publice și a strategiilor la nivelul Centrului Guvernului.
Începând cu 2013, a fost Coordonatorul Național al Parteneriatului Pentru Guvernare Deschisă, reprezentând România în cadrul Comitetului Director al organizației începând cu anul 2015.
Între februarie și noiembrie 2017, a fost numit Coordonator Național pentru Relația României cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OCDE.
A fost, de asemenea, coordonatorul celor 5 ediții ale programului oficial de internship al Guvernului României – internship.gov.ro desfășurate între 2013 și 2017, program ce a inclus peste 750 de tineri.
Anterior, între 2004 și 2009, Radu Puchiu a fost director IT în cadrul Palatului Victoria.
A absolvit Facultatea de Design în București și cursurile organizate de către Internet Leadership Academy din cadrul Oxford Internet Institute, Oxford University, Marea Britanie. Este de asemenea membru al Open Data Leaders Network organizat de către Open Data Institute London.
În 2016 a fost ales de către Res Publica, Google, Visegrad Fund și Financial Times în NewEurope100 (http://www.ne100.org) – clasamentul celor mai inovativi lideri din Europa Centrală și de Est.
În semn de recunoaștere pentru rolul jucat în promovarea transparenței, participării civice și datelor deschise, a fost invitat de către Secretariatul Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă (OGP) să devină Emisar al OGP începând cu octombrie 2018. Experiența sa include peste trei ani în domeniul marketing-ului online și peste cinci ani de proiecte online și de branding.