Când spui Craiova, gândul te duce, inevitabil, la pasiunea exprimată mai ales în fotbal. Există, oare, în mediul antreprenorial o energie similară celei din sport?
Dacă e să judecăm după prestația lui Ilie Pană de pe scena IQ DIGITAL Summit Craiova am putea spune, cu siguranță, că da.
Dar, dincolo de acest exemplu, am vrut să vedem cum arată mediul de business din Oltenia și ce nevoi au antreprenorii locali în lupta lor de a deveni branduri cunoscute la nivel național (sau, de ce nu, internațional).
Corporație Globală + Antreprenoriat Local
Răspunsuri la aceste întrebări a încercat să afle Marian Hurducaș, marketing & content strategist UPGRADE 100, în cadrul unei dezbateri la care au participat nume reprezentative pentru regiune și nu numai.
💡 Vrei să afli sau să îți amintești cum a fost IQ Digital Summit Craiova? Iată filmul zilei și cele mai populare momente.
Dezbaterea a început cu o prezentare-interviu, alături de Mircea Dan Ghirișan, plant manager Ford Otosan – un exemplu de business operat local, dar relevant pe plan global.
👉🏻 Ford Otosan are peste 6.400 de angajați, fiind cel mai mare angajator din județul Dolj.
Discuția a continuat cu patru antreprenori reprezentativi pentru mediul de business local:
- Claudia Moga Olaru, business development manager la Romsir – lider în zona energiei verzi, cu operațiuni solide în regiune;
- Adrian Cătălin Petrișor, fondator Prima Clinic – o afacere de familie care a cucerit piața locală în ultimii 10 ani;
- Bogdan Lăpădat, board member NetRom Software – cel mai important player IT din zonă, a treia cea mai mare companie IT din Olanda;
- Cristian Predescu, manager Supermedical – startup din Craiova care mizează pe dinamizarea prin digitalizare a sistemului de sănătate.
VIITORUL LUMII AUTO ÎNCEPE (ȘI) DIN CRAIOVA
Mircea Dan Ghirișan lucrează la Ford Otosan “de o viață”: a ocupat roluri-cheie în companie încă din perioada în care americanii de la Ford au cumpărat fabrica Automobile Craiova, la finalul anilor 2000 (ulterior, în 2022, compania a fost preluată de entitatea creată de americanii de la Ford cu turcii de la Koç Holding, cu care americanii au dezvoltat un parteneriat strategic).
Munca lui și a celor peste 6.300 de angajați ai fabricii a transformat Ford Otosan în al doilea cel mai mare exportator al României.
Mircea Dan Ghirișan conduce o fabrică ce are o capacitate anuală de producție de peste 270.000 de vehicule și cca. 350.000 de motoare.
Acest lucru a fost posibil doar datorită unei baze foarte solide, spune el:
Ghirișan a explicat că succesul stă în echipa pe care o gestionează, dar și în capacitatea business-ului de a se adapta rapid la cerințele pieței.
Iar, în 2024, piața auto cere, printre altele, integrarea Inteligenței Artificiale în procesele în care acest lucru este posibil, precum și pași rapizi către lumea mașinilor autonome.
Avem un grad mare de automatizare. Sunt în fabrică peste 700 de roboți, mai ales acolo unde e nevoie de precizie, iar sarcinile sunt repetitive.
Încercăm să implementăm și un sistem A.I. care să fotografieze diverse părți ale mașinii. Imaginile merg în cloud, apoi A.I.-ul decide dacă mașina a fost asamblată corect.
– explică Mircea Dan Ghirișan, plant manager Ford Otosan Craiova
Roboții colaborativi sunt deja „angajați” de încredere la Ford Otosan Craiova, iar alături de personalul uman vor apărea și alte mașinării care să ajute.
Vom vedea la un moment dat mașini autonome pe străzi
Mircea Dan Ghirișan, plant manager Ford-Otosan, Craiova
🚘 Managerul fabricii Ford Otosan a amintit despre BlueCruise, un sistem avansat care menține vehiculul centrat pe banda de circulație și oferă un mod de conducere hands-free în anumite situații.
Digitalul joacă un rol esențial. Nu se mai lucrează pe planșe, ci pe calculator – lucru care a redus timpul de proiectare pentru un model nou de mașină la 4 ani (adică aproape jumătate din cât era înainte).
– explică Mircea Dan Ghirișan, plant manager Ford-Otosan Craiova
Summitul de la Craiova, parte din proiectul IQ DIGITAL, e un concept Upgrade 100 și George – BCR. Partener de tehnologie: VODAFONE.
Partener local: Universitatea din Craiova.
BUSINESS-URI LOCALE CU AMBIȚII GLOBALE
Așa cum o arată și povestea Ford-Otosan Craiova, relevanța globală nu este nicidecum un dat, ci un obiectiv complex.
Am găsit în Craiova antreprenori care au pornit pe acest drum și care au construit în timp afaceri ce pot face pasul dinspre local spre național sau internațional.
Claudia Moga-Olaru este director și business development manager Romsir – lider de piață în segmentul fotovoltaicelor, cu o cotă de peste 10% din numărul prosumatorilor la nivel național.
Compania a fost înființată în 1994 și este o afacere de familie. Iată câteva date-cheie despre afacere:
Claudia a explicat cum poți să transformi un business de familie într-un lider local, iar dacă afacerea nu se află într-un centru economic la nivel național.
Ea spune că este vorba despre entuziasmul celor implicați și despre dorința de a satisface așteptările tuturor clienților.
Pe scenă s-a aflat și Cristian Predescu, manager al Supermedical, un business care își propune curajosul obiectiv de a digitaliza sistemul de sănătate din România.
Cristian a explicat că mentalitățile în privința Craiovei se schimbă tot mai mult, iar imaginea de oraș de business este tot mai puternică la nivel național.
”Credem că putem face lucrurile într-o manieră firească și din Craiova”, spune el.
L-am avut alături de noi și pe Adrian Cătălin Petrișor, un antreprenor care a transformat un business de familie într-un exemplu național pentru modul în care pot fi oferite serviciile medicale.
Visele trebuie să fie puse pe hârtie și să respecte anumite reguli. Am muncit mult și ne bucurăm că avem cel mai mare punctaj între spitalele din România.
Adrian Cătălin Petrișor, Prima Medical
El a explicat cum face un business de familie local să obțină recunoaștere la nivel național:
Bogdan Lăpădat a completat discuția. El este membru al board-ului NetRom Software și manager operațional, având o experiență de 16 ani în dezvoltarea de soluții software web.
Fondată în 1999, NetRom Software este o companie de IT care are un fondator local și unul olandez, al cărui pachet majoritar a fost preluat în 2023 de investitori pentru suma de 100 de milioane de euro.
Compania e cel mai important player IT din zona și furnizează servicii software premium în cele două centre de dezvoltare din Craiova și Timișoara.
Echipa NetRom numără peste 500 de profesioniști IT în România și e a treia cea mai mare companie de software din Olanda.
Am reușit să agregăm talentul tinerilor din Craiova și astfel am reușit să lucrăm cu clienți mari. Nu facem doar software, ci construim soluții care rezolvă probleme.
Bogdan Lăpădat, NetRom
📍 CV-ul fiecăruia dintre cei patru antreprenori invitați poate fi consultat AICI.
CE ÎI LIPSEȘTE UNUI ANTREPRENOR LOCAL DIN CRAIOVA?
O altă parte interesantă a panelului a fost – în mod natural – cea în care le-am oferit antreprenorilor oportunitatea de a vorbi despre nevoile mediului de business din Craiova.
Asta cu atât mai mult cu cât în audiență s-au aflat reprezentanți ai autorităților locale – primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, precum și reprezentanți ai mediului academic.
Prima problemă ridicată de Bogdan Lăpădat a fost aceea a forței de muncă ce se formează în Craiova, dar care cedează tentației și pleacă în alte centre economice importante din țară sau din Europa.
Retenția de talent a fost una dintre probleme, dar și noi trebuie să facem ceva. De aceea am dezvoltat programe educaționale cu elevi de liceu și cu mediul universitar.
Bogdan Lăpădat, NetRom
Adrian Cătălin Petrișor a accentuat nevoia unei piețe mai educate, după modelul altor orașe importante ale României.
Lipsește piața educată din București și Cluj, dar încercăm să contribuim la educarea pacientului, așa încât să știe ce nevoi are când accesează un serviciu medical.
Adrian Cătălin Petrișor, Prima Medical
Și tot apropo de educație, Cristian Predescu a discutat tocmai despre acest lucru, dar în contextul mediului de business.
Avem nevoie de educație antreprenorială. E cazul să ne asumăm că este un proces care ar trebui îmbunătățit.
Cristian Preda, Supermedical
Claudia Moga-Olaru, responsabilă cu dezvoltarea afacerii Romsir, pe care părinții săi au început-o în anii ’90, crede însă că, indiferent de neajunsuri, responsabilitatea dezvoltării unui business local îi aparține antreprenorului.
Iar pentru a face trecerea dinspre problemele ridicate de mediul antreprenorial spre soluțiile pe care le au autoritățile, i-am provocat pe cei patru oameni de business din Craiova să își „spună ofurile”.
Pe care le-am centralizat și le-am dat mai departe către cei responsabili. Iată câteva probleme:
- Felul în care funcționează la nivel local legislația privind prosumatorii în domeniul energiei verzi;
- Predictibilitate din partea Casei de Asigurări de Sănătate, cel puțin în cazul afacerilor din sistemul medical;
- Incapacitatea autorităților locale de a lucra împreună cu mediul de business și de a oferi soluții rapide;
- Lentoarea decidenților politici în privința iminentei digitalizări a instituțiilor statului.
📌 Dacă și cum au răspuns reprezentanții autorităților acestor dileme și probleme - în episodul următor. Află când îl publicăm cât se poate de rapid. Iată ce opțiuni ai:
>>> Via Newsletter: ABONARE, AICI
>>> Din Comunitatea Whatsapp: AICI
>>> Prin Abonare la Canalul YOUTUBE: AICI
📽️ VEZI AICI materialul integral:
⏩️ 00:21 / A.I. LA FORD OTOSAN CRAIOVA
⏩️ 05:09 / NEXT STEP: MAȘINILE AUTONOME
⏩️ 06:27 / SFATURI PENTRU O CARIERĂ ÎN INDUSTRIA AUTO
⏩️ 07:59 / DE CE CRAIOVA PENTRU O COMPANIE GLOBALĂ?
⏩️ 09:52 / AFACERI LOCALE, AMBIȚII GLOBALE
⏩️ 20:06 / CE ÎI LIPSEȘTE UNUI ANTREPRENOR DIN CRAIOVA?
⏩️ 23:00 / EXISTĂ O COMUNITATE DE BUSINESS ÎN CRAIOVA?
CE ESTE IQ DIGITAL
Conceptul IQ DIGITAL e gândit de echipa Upgrade 100 alături de George – inovație BCR
- Proiectul educațional hybrid media cuprinde evenimente, podcasturi, newslettere, online publishing, video short & long form – și e difuzat online, dar și la radio și TV
- Prin materiale educaționale complexe și evenimente care facilitează schimbul de idei, sprijinim procesele de digitalizare cu care se confruntă sectorul IMM, administrația publică și comunitățile locale din România.
| VODAFONE România s-a alăturat proiectului ca technology partner
| Secțiunea DIGITALINATION e dezvoltată și cu ajutorul Institutului ASPEN România.