Modul în care lucrăm și interacționăm cu colegii de serviciu s-a schimbat fundamental, pentru totdeauna.
Bruce DAISLEY – autorul podcastului “Eat, Sleep, Work, Repeat” și fost executiv-cheie la Twitter și YouTube – aduce o perspectivă interesantă asupra resorturilor acestui mega-shift ireversibil.
Prezentarea lui Bruce face trimiteri la multe articole, cărți și studii – deci îți recomandăm vizionarea integrală, pentru detalii. Iată mai jos doar câteva idei și fragmente.
“BEST PRACTICES” ÎNVĂȚATE DE LA PILOȚI ȘI MEDICI
Nu vom insista prea mult asupra personalității lui Bruce – poți citi biografia sa completă AICI – ci ne vom grăbi să îți spunem, pe FFW, ce a spus la Timișoara.
- Bruce a împărțit scena cu alte nume importante, precum expertul în strategii de comunicare Richard MULHOLLAND, Vicepreședintele BCR Thomas KOLARIK sau diplomatul Reuven AZAR, Ambasador al Israelului la București. Materialele rezultate din fiecare moment se vor publica gradual, pe site. Aflați când, via newsletter.
În principiu, prezentarea lui Daisley conține 4 MARI LECȚII despre mediul de lucru în epoca A.I.:
- Locația e mai puțin importantă,
- Modul în care funcționează creierul nostru e diferit,
- Modul în care muncim s-a schimbat,
- Oamenii sunt mai puțin conectați.
Experiența bogată în Big Tech – a fost vicepreședinte Twitter (acum, X) și lider YouTube UK – i-a dat posibilitatea să vadă adevărata față a companiilor spre care ne uităm cu admirație.
De exemplu, la YouTube (acum parte din Alphabet), a descoperit că flexibilitatea cu care compania se lăuda nu e decât o frumoasă poveste de PR.
Titanul tech pretindea că angajații săi muncesc doar 70% din timp. 20% era, teoretic, destinat unor proiecte paralele, în cadrul companiei, iar 10% din timp proiectelor personale.
Chiar la începutul carierei sale la actualul Alphabet, Bruce a întrebat un inginer software ce fac el și echipa sa cu timpul rămas. Răspunsul?
„Acestui 20% noi îi spunem sâmbătă”.
Best practices putem învăța, în schimb, de la piloți, precum Cesley Sullenberger, celebrul pilot care a reușit singura aterizare pe apă (râul Hudson) a unui avion comercial – și care a inspirat filmul „Sully” (2016).
Sullenberger a declarat că are următorul mindset. Se întreabă constant:
Să respecți acest credo e cu atât mai complicat în joburile care implică rutină – spune Daisley.
De asemenea, o sursă de inspirație pot fi cele mai bune echipe de medici care, în mod paradoxal, scriu cele mai multe rețete greșite.
Ideea e că echipele care au rezultate foarte bune admit că fac și greșeli, în timp ce echipele cu rezultate mediocre sau slabe au tendința să le ascundă.
Această trăsătură – recunoașterea eșecurilor – este specifică organizațiilor sănătoase se numește „siguranță psihologică” (psychological safety) și a fost definită de Dr. Amy Edmondson:
LECȚIA #1: LOCAȚIA CONTEAZĂ MAI PUȚIN
E de notorietate – după pandemie, tot mai mulți angajați preferă să lucreze de acasă. Pentru unii, această facilitate e mai importantă decât banii, arată Bruce.
Work from home, principalele beneficii:
- Scapi de navetă,
- Lucru flexibil,
- Mai puțin timp pentru pregătiri. Fun fact: femeile economisesc 20 de minute/ zi, în vreme ce bărbații – 5 minute.
- Mai multă liniște,
- Mai mult timp cu familia și prietenii,
- Mai puține ședințe.
Dar există și companii foarte mari, precum OpenAI sau Alphabet (compania din care face parte Google), care nu țin cont de asta și le impun salariaților să vină la birou.
Sam Altman, CEO-ul OpenAI, crede că „experimentul” lucrului la distanță e o greșeală.
În viziunea lui Bruce Daisley, această mentalitate poate produce probleme, pe termen lung, pentru că firmele mai mici care își lasă angajații să lucreze de unde vor au un avantaj competitiv în lupta pentru talente cu big tech.
LECȚIA 2: E CAZUL SĂ ÎNȚELEGEM CUM NE FUNCȚIONEAZĂ MINTEA
Sfatul lui Bruce e să ne folosim creierul cu măsură: să ne imaginăm că mintea noastră e ca un telefon mobil într-o zi în care nu avem acces la încărcător.
Speaker-ul a fost vicepreședinte Twitter (actualul X), înainte ca acesta să fie preluat de Elon Musk.
Acum se felicită, cu autoironie, că nu a fost conediat de cel mai bogat om din lume.
De asemenea, pune la îndoială o afirmație pe care Elon a făcut-o, cu lacrimi în ochi, într-un interviu pentru „60 Minutes”:
Nimeni nu a schimbat lumea cu 40 de ore de muncă pe săptămână.
Elon Musk – despre care există mărturii că lucrează 120 de ore pe săptămână și doarme des la birou
Bruce crede, de asemenea, că frica inhibă creativitatea.
⚠️ Vezi aici întreaga prezentare a lui Bruce pentru rezultatele unui interesant experiment pe șobolani – apropo de frică.
Cât despre metafora smartphone/ creier, și expertul în neuroștiință Daniel Levitin aduce o mărturie relevantă:
Creierele noastre sunt configurate să ia un anumit număr de deczii pe zi și, odată ce atingem acea limită, nu mai putem lua altele, indiferent de cât de importante ar fi.
Daniel Levitin – „The Organised Mind” – citat de Bruce Daisley pe scena IQ Digital Summit Timișoara
Nu în ultimul rând, Bruce propune și abordarea lui Aaron Sorkin, scenaristul multor filme de succes, precum „The Social Network”.
Locul în care are el inspirație maximă e dușul. Așa că… face și câte 8 dușuri pe zi!
LECȚIA 3: TREBUIE SĂ REÎNVĂȚĂM SĂ MUNCIM
Nu puține sunt vocile care susțin că productivitatea a ajuns la cote minime. Iată aici un articol din Financial Times propus ca exemplu de Bruce.
Problema rezultă din faptul că angajații și șefii percep productivitatea diferit, după cum aflăm dintr-un studiu Microsoft:
Totodată, Zeynep Ton, profesoară la MIT Sloan School of Management și autoarea „The Case for Good Jobs”, a observat că cele mai profitabile rețele de retail sunt cele acordă importanță angajaților.
E limpede și că o fluctuație de personal ridicată nu aduce nimic bun. Angajații suferă când își văd colegii plecând, iar pregătirea celor noi costă.
LECȚIA 4: LEGĂTURILE UMANE S-AU RUPT
Bruce își ilustrează ideea cu un studiu Gallup care arată că principalul indicator al satisfacției la locul de muncă este existența unui prieten.
A avea un prieten la serviciu înseamnă să ai cu cine vorbi când lucrurile nu merg bine, să ai cu cine râde. Râsul e o componentă importantă a unei vieți fericite.
– Bruce Daisley la IQ Digital Summit
Din păcate, munca în regim hibrid (n.r. câteva zile acasă, câteva la birou) a dus la slăbirea relațiilor și, totodată, a rezilienței.
Dar Bruce Daisley are și o întrebare importantă, care a fost și titlul unui celebru articol din „The Atlantic”: să fie, oare, telefoanele inteligente cele care au distrus o generație?
Adevărul că apariția acestora a schimbat radical viețile adolescenților: tinerii preferă să stea cu nasul în ecranul telefonului în loc să iasă la o întâlnire în oraș.
Dar situația are, deloc intuitiv, și o parte pozitivă:
⚠️ FACTS: 1️⃣ Dependența de telefonul mobil a scăzut rata nașterilor la fetele adolescente 2️⃣ Depresia în rândul tinerilor a scăzut în pandemie, pentru că au avut parte de interacțiuni mai lungi cu familia
Dacă faci muncă de voluntariat, cel puțin o dată pe săptămână, impactul asupra fericirii tale e similar cu triplarea salariului.
Dacă ai un prieten pe care îl vezi zi de zi, e ca și cum ți-ar crește salariul de cinci ori.
Bruce Daisley, IQ Digital Summit Timișoara
Poate că nu era nimic mai nimerit pentru finalul prezentării decât o recomandare de film – „Live to 100: Secrets of The Blue Zones”, disponibil pe Netflix.
q&a | Publicul ÎNTReabă, Bruce daisley răspunde
După prezentarea susținută de Bruce, Smaranda HEROIU a moderat ▶️ sesiunea de Q&A în care au fost preluate și întrebările publicului curios.
Iată câteva dintre ele:
>> Ce se va întâmpla cu slujbele noastre?
▶️ VEZI răspunsul lui aici.
>> Cum menținem interacțiunea când lucrăm de la distanță?
▶️ VEZI răspunsul lui aici.
>> Ar trebui să ne întoarcem la birou? Ce riscăm dacă nu?
▶️ VEZI răspunsul lui aici.
>> Este productivitatea un instrument bun de măsurare a valorii?
▶️ VEZI răspunsul lui aici.
>> Mai au universitățile importanță astăzi, când poți învăța totul online?
▶️ VEZI răspunsul lui aici.
>> Trăim o minciună dacă totul e un cerc vicios de tipul “eat, work, sleep, repeat”?
▶️ VEZI răspunsul lui aici.
📺 VIZIONEAZĂ pe canalul nostru de YouTube întreaga prezentare a lui Bruce Daisley, dar și sesiunea de întrebări și răspunsuri de la final. Sau apasă play pe clipul de mai jos:
CE E IQ DIGITAL?
Conceptul IQ DIGITAL a fost gândit de echipa Upgrade 100 alături de George – inovație BCR.
- Proiectul educațional tip hybrid media cuprinde evenimente, podcasts, newslettere, online publishing, video short & long form – și e difuzat online, dar și la radio și TV, cu scopul de a sprijini procesele de digitalizare cu care se confruntă sectorul IMM, administrația publică și comunitățile locale din România.
| VODAFONE România s-a alăturat proiectului ca technology partner odată cu ediția de la Brașov.
| Secțiunea DIGITALINATION e dezvoltată și cu ajutorul Institutului ASPEN România