Un concept UPGRADE 100 powered by George. Primul banking inteligent.

În România, pare că digitalizarea s-a născut la sat. Mai exact, într-un singur sat. După care a cam murit la… stat. Nu o zicem noi, ci indicatorii seci ai UE.

Cum facem să schimbăm acest lucru? Un bun început poate fi recunoașterea publică a celor care nu s-au “aliniat” pseudo-normei și chiar au făcut câte ceva.

Excepția care n-ar trebui să confirme regula – Mai ales când regula nu e în regulă!

Scena DIGITALINATION – oferită în cadrul IQ DIGITAL Summit pentru a încuraja digitalizarea administrației publice locale și centrale – a fost apreciată și în edițiile precedente, de la Iași sau Brașov

Dar ediția de la Cluj-Napoca pare că le-a depășit – cel puțin așa spun sondajele realizate imediat după eveniment, care au cotat acest segment ca fiind nr. 1 în preferințele publicului prezent în număr mare la Teatrul și Opera Națională Română din localitate.

Asta deși cu câteva ore înainte părea că se prefigura un eșec: doi din trei invitați au anulat participarea, din motive de… “rotativă”.

“Incidentul” s-a dovedit însă benefic.

Astfel, am avut mai mult timp pentru a analiza rețeta de succes a transformării digitale care se petrece în comuna Ciugud, administrată de peste 20 de ani de un om gospodar: primarul Gheorghe DAMIAN, primit cu aplauze la scenă deschisă (după cum se poate vedea și auzi aici).

În acest nou episod, îți propunem, așadar, o călătorie în istoria recentă a comunei Ciugud: de la o singură mașină de scris în primărie la plăți exclusiv electronice pentru toate serviciile publice, și de la datorii mari la buget la statutul de campion al absorbției de fonduri europene.

Primarul din Ciugud a început prezentarea din biroul său … dar apoi a apărut pe scenă, live. Fotografii de Mihnea RATTE

76,4% dintre participanții care au votat au catalogat momentul cu Gheorghe Damian ca “Excepțional”, cărora li se adaugă 16,7% care au votat ca fiind “Peste așteptări”.

– e cel mai bun rezultat înregistrat până acum de un moment din cadrul IQ DIGITAL

Ce înseamnă, de fapt, un sat inteligent?

Gheorghe Damian spune că o administrație inteligentă se construiește în jurul oamenilor și că experiența și fericirea lor trebuie să fie importante.

▶️ VEZI FRAGMENTUL la MIN. 1.42

Câteva lucruri de reținut la Ciugud:

  • Este comuna cu cea mai mare absorbție de fonduri europene – peste 45 milioane de euro este valoarea proiectelor derulate aici – asta înseamnă peste 12.000 euro pe cap de locuitor;
  • Transformarea digitală a început în anul 2000, spune primarul, cu un prim calculator și o imprimantă cu ace;
  • A obligat angajații să învețe și să elaboreze documente doar electronic;
  • Ciugud a fost prima comună din România unde se puteau plăti taxele doar pe calculator;
  • Există automate de plată în toate cele 6 sate ce fac parte din comuna Ciugud;
  • A fost introdus „Cardul cetățeanului”, ce poate fi folosit pentru serviciile publice;
  • A demolat casieria fizică (literalmente!: momentul este descris chiar de către primar și-l poți vedea în materialul video) – plățile în relația cu administrația nu pot fi făcute făcute decat electronic sau prin card bancar;
  • În Ciugud a fost amenajată prima școală inteligentă din mediul rural.

DIGITALINATION a avut loc în cadrul IQ DIGITAL Summit Cluj, un concept UPGRADE 100 dezvoltat alături de George – inovație BCR. VODAFONE Romania e Technology Partner, iar ediția din Cluj a fost realizată la invitația The European Digital Innovation Hub în Transilvania.

FUN FACTs: Primarul spune că nu știe câte mașini electrice sunt în comună, pentru că numărul lor crește de la o zi la alta ▶️ VEZI FRAGMENTUL la MIN. 8.18

Vezi și ce sfat i-ar da lui Elon Musk. ▶️ VEZI FRAGMENTUL la MIN. 8.54

Marea schismă dintre sat și stat. Unde “se rup” lucrurile? 

Gheorghe Damian spune că a așteptat mult ca statul să facă ceva, dar că, până la urmă, a luat decizia de a face tot ce ține de el – ceea ce a și mișcat lucrurile în direcția în care se află astăzi comuna. 

Iar odată cu pandemia și-a dat seama că este cel mai bun moment de a schimba lucrurile permanent

▶️ VEZI FRAGMENTUL la MIN. 10.48

Statul trebuie să fie o coloană vertebrală la care administrația se racordează, asemeni nervilor spinali.

Gheorghe Damian, primar Ciugud, județul Alba

Primarul a fost întrebat care ar fi supărările sale în relația cu administrația centrală.

  • Lipsa unei bune comunicări și coordonări între central și local. Dă exemplu faptul că în 2009 a finalizat plata impozitelor la distanță, ca parte a unui proiect european, pentru ca, imediat după aceea, să fie anunțat că a fost lansat ghișeul.ro;
  • Lipsa unei strategii de interconectare. Platformele naționale sunt utile, dar nu sunt conectate cu eforturile de la nivel local. “Statul trebuie să fie o coloană vertebrală la care administrația se racordează asemeni nervilor spinali”, spune Gheorghe Damian
  • Rata de adopție a sistemelor de la nivel central e mică, deci e nevoie și de coerciție, a explicat primarul pe scena IQ Digital Summit Cluj;
  • Lipsa de resurse umane – o mare problemă;
  • Lipsa unei legi a arhivelor digitale – neaducerea ei la zi obligă la tipărirea de hârtii în continuare.

O altă supărare a primarului din Ciugud este că nu preluăm bune practici ale altor țări.

Peste 1000 de spectatori au urmărit momentul la Teatrul Național din Cluj-Napoca

Gheorghe Damian dă exemplul Republicii Moldova: 

O altă supărare de-a mea – am fost acolo, că suntem înfrățiți cu o comună din Republica Moldova. Mi-e ciudă când o țară atât de mică, spunem noi, și cu mult în urma noastră, care nu este membră a Uniunii Europene, are platforme mai bune în relația cu guvernul decât noi, și asta e dureros pentru mine.

Gheorghe Damian, primar Ciugud, județul Alba
Îți reamintesc aici că l-am avut invitat într-un episod precedent al DIGITALINATION pe Iurie Țurcanu, viceprim-ministru pentru digitalizare în Republica MoldovaIdeile principale dar și episodul complet aici.

Și totuși, de ce se mișcă lucrurile mai repede la sat?

Gheorghe Damian spune că și-ar dori mult să aibă resursele financiare și umane ale unui oraș mare, universitățile sau efervescența unei comunități antreprenoriale de acolo.

Dar faptul că a putut acționa la nivel mai mic a fost un avantaj.

▶️ VEZI FRAGMENTUL la MIN. 17.16

PRECIZARE. Fiind la Cluj-Napoca, am invitat la Summit interlocutori relevanți din zona administrației locale și naționale. Deși confirmaseră că vor fi prezenți pe scenă, deputații clujeni Oana Murariu, președinta USR Cluj, și Sabin Sărmaș, șeful Comisiei ITC din Camera Deputaților, au trimis doar mesaje video, și asta fiindcă Guvernul Ciucă a demisionat cu puțin timp înainte de începerea IQ Digital Summit Cluj. În plus, ambii parlamentari au făcut parte din comisiile de audiere a noilor miniștri. Lor li s-a alăturat primarul Clujului, Emil Boc, care a trimis, la rândul său, un mesaj video, pentru că se afla într-o deplasare în interes de serviciu.

  • Intervenția lui Emil Boc, Primarul Municipiului Cluj-NapocaAICI: 18.56 
  • Intervenția Oanei Morariu, deputat, președinta USR Cluj. AICI: 32.46
  • Intervenția lui Sabin Sărmaș, deputat, Șeful Comisiei ITC din Camera DeputațilorAICI: 26.26

Mai în glumă, mai în serios – se poate spune că am avut la această ediție un echilibru politic perfect: PNL, USR și exclus din PSD

Ce face Ciugud pentru educația digitală?

„Sunt foarte supărat când văd guverne care alocă atât de puțin pentru educație”, spune Gheorghe Damian.

Citatul său favorit – „Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara!” – este înscris pe peretele școlii inteligente din comună, în care s-au investit peste 1 milion de euro.

▶️ VEZI FRAGMENTUL la MIN. 23:30

Inevitabil, cineva din sală l-a întrebat pe Gheorghe Damian ce ar face dacă ar fi Prim-Ministru. A răspuns că ar da cel mai mare salariu în învățământ și că ar însoți această măsură de o verificare continuă a performanței. 

▶️ VEZI FRAGMENTUL la MIN. 25.03

Aduc Ciugubanii fericirea?

Ciugud a reușit să introducă o monedă virtuală, denumită „Ciuguban”. Da, ai citit bine, monedă virtuală!

Cu ajutorul ei a fost pus la punct un sistem de bonificații pentru cei care colectează selectiv deșeurile. Rezultatul: 

Ciugud a ajuns la o rată de colectare selectivă de 60%, probabil una dintre cele mai mari din România

▶️ VEZI FRAGMENTUL la MIN. 37:43

Investițiile în tehnologie și-au arătat roadele, dar e nevoie să fie îmbrățișate de către toți locuitorii, și tineri, și vârstnici.

Primarul din Ciugud spune că trecerea la plăți exclusiv electronice a fost o provocare, deoarece, pentru seniori, drumul la ghișeul primăriei era și un prilej de socializare. 

„Părintele spovedește, noi aici ne ocupăm cu altceva!, a fost mesajul cu care primarul i-a întâmpinat pe cei care încă mai veneau la ghișeu. 

Poate că asta e rețeta cu ajutorul căreia Ciugud a ajuns numai la plăți prin platforme online, folosind cardul bancar, chiar și în rândul celor mai în vârstă. Deci, se poate!

▶️ VEZI FRAGMENTUL la MIN. 39:38

Am mai aflat că Primăria Ciugud a scăpat de cererile pe hârtie: toate sunt generate automat. Nici nouă nu ne-a venit să credem, dar iată ce zice primarul:

▶️ VEZI FRAGMENTUL la MIN. 40:36

LUCRURILE BUNE SE CONSTRUIESC ÎN TIMP

Primarul comunei Ciugud consideră că limitarea numărului de mandate în cazul primarilor ar fi o greșeală. Mai ales la nivel local, e nevoie de mult timp pentru a construi. 

Radu Puchiu, expert e-guvernare și moderator al momentului Digitalination din cadrul IQ Digital Summit Cluj, l-a întrebat pe Damian ce ar face dacă ar fi primarul unui oraș

A primit ca răspuns trei lucruri în care ar investi ca primar. Află care sunt acestea, din video:

▶️ VEZI FRAGMENTUL la MIN. 41:18

Cum facem să replicăm acest model?

Iată o întrebare care rămâne deschisă…

Vă recomandăm și precedentele ediții DIGITALINATION @ IQ DIGITAL SUMMIT:

1. Prima întâlnire dintre liderii digitalizării statului din România și Republica Moldova

2. Cum poate fi Brașovul gata pentru revoluția tech?

DIGITALINATION este un concept educativ Upgrade 100, realizat în parteneriat cu Aspen Institute România.

IQ DIGITAL e gândit alături de George – inovație BCR

  • Proiectul educațional tip hybrid media cuprinde evenimente, podcasts, newslettere, online publishing, video short & long form – și e difuzat online, dar și la radio și TV, cu scopul de a sprijini procesele de digitalizare cu care se confruntă sectorul IMM, administrația publică și comunitățile locale din România. 

| VODAFONE România s-a alăturat proiectului ca technology partner odată cu ediția de la Brașov.

| Parteneri locali de la Cluj sunt: The European Digital Innovation Hub in Transilvania alături de Transilvania IT Cluster, Agro Trasilvania Cluster și Cluster Mobilier Transilvan.

Marian Hurducas

Antreprenor, marketing & content strategist cu peste 15 ani de experiență, fost jurnalist. Co-realizator al show-ului de cultură digitală UPGRADE 100 Live – difuzat lunea de la 7 PM la Radio Guerrilla.

View all posts