Un concept UPGRADE 100 powered by George. Primul banking inteligent.

”Aș vrea să avem politicieni care citesc cărți. Nu prea avem.”

Publicul din sala Teatrului “Regina Maria” (foto) a rezonat imediat cu această afirmație – cu zâmbete și aplauze, ca dovadă că audiența IQ Digital își dorește conversații ”pe bune”, chiar și când subiectul implică zona “sensibilă” a relației dintre sectorul public și cel privat.

Secțiunea Digitalination din cadrul summitului de la Oradea – partea din agendă dedicată digitalizării administrației publice realizată și cu sprijinul Institutului Aspen România – a fost, poate, cel mai deschis dialog dintre cele realizate la edițiile de până acum.

Discuția a fost purtată între Mihai Matei, CEO Essensys Software, vicepreședinte al Confederației Patronale „Concordia” (și autor al afirmației de mai sus), Mihai Jurca, City Manager al municipiului Oradea, și Cătălin Lupoaie, B2B Marketing Manager la BCR.

Să luăm însă temele pe rând – având în vedere că această ediție a Digitalination din cadrul IQ Digital Summit by Upgrade 100 x George a cuprins 3 părți distincte.

Mai concret:

Conversația de pe scenă a fost „stârnită” de exemplul Estoniei.

În prima parte, jurnalistul Radu Hângănuț a prezentat publicului un interviu în exclusivitate cu Rannar Park, Head of Business Engagement al e-Estonia – proiect despre care puteți citi detalii aici.

În mai puțin de 15 minute, acesta a explicat cum a fost posibil succesul Estoniei în procesul de transformare digitală.

Apoi, Radu Hângănuț a comentat principalele momente ale interviului alături de Radu Puchiu, expertul în e-guvernare al Upgrade 100.

Iată câteva idei:

  • în „rețeta” Estoniei, principalele ingrediente au fost educația, încrederea și siguranța;
  • argumentele Estoniei pentru digitalizare: reziliență, securitate și eficiența costurilor;
  • mărimea țării nu contează când vine vorba despre digitalizare: Estonia a avansat rapid, dar și India face același lucru, la o scară mult mai mare;
  • siguranța datelor este importantă, dar la fel este eficiența costurilor: tocmai din acest motiv, Estonia a ales un model hibrid de cloud guvernamental.
Radu Hângănuț (Euronews) comentând, alături de Radu Puchiu (Aspen Institute), principalele idei din interviu

Dar poate cele mai importante lecții din interviul cu Rannar Park sunt:

  1. Stat digital înseamnă să fii alături de cetățenii tăi oriunde în lume s-ar afla ei: de la vot electronic la servicii și documente necesare, toate trebuie să fie disponibile permanent în mediul online;
  2. Digitalizarea concepută în jurul nevoilor cetățenilor aduce încredere în stat, fiindcă statul devine accesibil și deci nu mai este perceput ca piedică, ci ca ajutor.
  3. Este și o chestiune importantă când vine vorba de securitatea națională: un stat digitalizat corect este un stat care poate funcționa mult mai ușor în condiții de război sau criză majoră.

În finalul acestei secțiuni, Radu Hângănuț l-a întrebat pe Rannar Park ce ar face dacă ar fi primar în România (de exemplu, la Oradea) și ar trebui să digitalizeze administrația locală dar și care ar fi trei argumente pro-digitalizare.

Radu Puchiu (stânga) și Mihai Matei (dreapta)

După setarea cadrului discuției, expertul în e-guvernare al Upgrade 100, Radu Puchiu, a preluat ştafeta pe scena IQ DIGITAL Summit Oradea, avându-l ca prim invitat pe antreprenorul tech Mihai Matei, CEO și co-fondator al companiei Essensys, vicepreședinte al Confederației Patronale “Concordia” și membru în boardul ANIS, asociația reprezentativă a industriei IT din România.

  • Matei este și un antreprenor tech atipic, foarte implicat și în zona civică, fiind co-fondator al ONG-ului “Geeks for Democracy“.

El a remarcat, încă din startul discuției, cum Estonia a transformat exemplul său de succes în digitalizare într-un business profitabil pentru stat:

Alte întrebări-cheie la care a răspuns antreprenorul:

  • Ce ar putea genera aplicarea în România a modelului estonian?

Voință și viziune politică – acestea sunt ingredientele-cheie pe care Mihai Matei le consideră necesare. El a făcut și o observație subtilă:

„Un dușman extern fie amplifică o astfel de voință, fie o creează”.

  • Reușim în timp scurt?

„Eu sunt optimist în privința digitalizării. Cred că o vom face bine, dar mai durează până când ne mobilizăm”, consideră vicepreședintele Confederației “Concordia”.

  • Digitalizarea ar spori încrederea în stat? 

Matei crede că transparența este ingredientul obligatoriu pentru a crește încrederea. El oferă și un exemplu relevant – îl puteți vedea aici.

  • Ce așteaptă antreprenorii de la o administrație locală?

În principal: să administreze cu responsabilitate banul public și să dezvolte ecosistemul local, spune Mihai Matei.

În secundar: crearea unor „locuri de joacă” pentru inovare.

„Avem nevoie să testăm idei. Ca antreprenor, ai nevoie să eșuezi și să nu plătești foarte scump pentru că ai greșit”

Mihai Matei, vicepreședinte “Concordia”

 „Suntem, probabil, în cel mai bun loc din România din punct de vedere al modului în care se fac lucrurile, corect, în acest domeniu”, a adăugat Mihai Matei spre finalul conversației, care poate fi văzută integral aici.

Cum am fi putut verifica mai bine dacă așa e decât printr-un dialog în care a fost invitat și City Managerul municipiului Oradea, Mihai Jurca?

Jurca a fost întrebat care sunt cele mai importante cinci elemente ale succesului Oradiei în administrație.

„Primul și cel mai important a fost respectul față de propriii cetățeni”, a răspuns Jurca.

A adăugat: modul în care administrația a interacționat cu cetățenii, astfel ca ei să se simtă respectați, apoi viziunea, un set de priorități urmărite și, nu în ultimul rând, consecvență. 

Foarte importantă, consideră Jurca, este atitudinea pro-business a administrației. Sau, cum a rezumat-o el, „să nu încurci un privat”.

Un exemplu relevant în context a fost menționat și de Cătălin Lupoaie (foto), B2B Marketing Manager al BCR.

Exemplul său se referă la acceleratorul InnovX, susținut de bancă, și la programe tip Launch – realizat cu cei de la How To Web -, prin intermediul căruia BCR a sprijinit deja sute de startup-uri.

Lupoaie a citat două tipuri de răspuns date de administrații din toată țara, atunci când li s-au prezentat programe de acest tip: „Noi avem alte lucruri de făcut” sau „Legea nu ne permite”.

Recomandările lui Cătălin Lupoaie către administrațiile locale:

  • deschidere către cooperare cu antreprenorii;
  • să nu mai fugă de responsabilitate;
  • să se uite spre viitor.

Municipalitatea din Oradea a avut o abordare unică în țară când a decis să înființeze proiectul Make <IT> in Oradea, dedicat finanțării startup-urilor tech. Acest proiect e o inițiativă non-profit, dezvoltată de câteva companii locale împreună cu administrația publică.

Panelul dedicat la IQ DIGITAL Summit este aici.

Din dezbaterea Digitalination de la IQ Digital Summit by Upgrade 100 x Georgeinovație BCR – nu a lipsit întrebarea-cheie:

„Cred că ar trebui să începem prin a nu mai vota incompetență”, a surprins Mihai Matei, din nou, cu răspunsul său tranșant. 

„Deja nu mai avem timp”, l-a completat Mihai Jurca, referindu-se la digitalizare.

El consideră că e nevoie ca deciziile să fie luate mult mai rapid, dar și că o administrație nu are voie să se „zgârcească” atunci când vine vorba despre propriii angajați.

„Primul reflex este să existe structuri stufoase. Și atunci principiul nostru a fost simplu: putem lucra la fel de prost și cu jumătate din oameni, iar cu banii economisiți să facem altceva”, a spus Mihai Jurca, parțial ironic. Momentul, aici.

Notă: Cu această ocazie, am aflat și că cititul este obligație de serviciu în Primăria Oradea – tot momentul, aici.

Cătălin Lupoaie consideră că importante în acest sens sunt colaborarea dintre antreprenorii locali, precum și implicarea tinerilor în a deveni o voce în oraș.

El a dat exemplul proiectului BCR denumit ZBOR – Spațiu de explorat”.

ZBOR reunește spații de co-creare, alese special în zone ultracentrale ale celor 7 orașe în care aceste hub-uri sunt active.

Ele încurajează tinerii să interacționeze, să lucreze împreună ca indivizi sau asociații de tineri pentru ca orașul lor să devină capitală de tineret.

Și tot alături de antreprenori, comunitatea poate să folosească ingredientele de care e nevoie pentru ca digitalizarea să fie un succes, așa cum a explicat și Cătălin:

Ce întrevăd cei trei invitați pentru Oradea, în viitorul imediat?

  • Mihai Matei: „Cred că orașul va fi și mai dezvoltat, fiindcă se simte dezvoltarea asta”.
  • Mihai Jurca: „În zona digitalizării va trebui să accelerăm niște procese. Sper ca noi, ca administrație, să fim cu un an mai mai avansați, mai buni, mai devotați”.
  • Cătălin Lupoaie: „Cred că vom vedea și mai multe produse de tehnologie «Made in Oradea»”.

Așa cum Estonia este un exemplu în digitalizare la nivel mondial, tot așa se dovedește a fi Oradea în administrația locală din România și în relația municipalității cu antreprenorii.

Poate de aici s-a ivit curiozitatea firească de a afla „rețetele succesului”, în ambele cazuri.

În Estonia am descoperit un accent pus pe educație și atenția fixată pe cetățean; la administrația din Oradea am găsit respect față de cetățeni și o infrastructură pro-antreprenoriat.

Amândouă și-au construit un brand în jurul acestui succes. 

Dincolo de promovarea aferentă, în ambele cazuri au existat și momente complicate.

În ambele situații s-au adunat nemulțumiri și reacții adverse, despre care s-a vorbit, poate, prea puțin. De aceea, și acest moment din cadrul IQ DIGITAL Summit Oradea vine ca o invitație de a explora în amănunt aceste modele.

La final, o frază spusă de City Manager-ul Mihai Jurca a ținut loc de concluzie. El a punctat, cu modestie:

„Noi n-am făcut decât ceea ce, de fapt, este absolut normal”.

Ăsta să fie, de fapt, “secretul”? București — ai legătura!

⏯️ 03:03 CUM DIGITALIZEZI O ȚARĂ ÎNTREAGĂ?

⏯️ 06:19 CREȘTEREA PIB-ULUI, PRIN DIGITALIZARE

⏯️ 08:13 ESTE POSIBILĂ DIGITALIZAREA PE MODEL ESTONIAN?

⏯️ 12:48 ESTONIA DIGITALĂ, FĂRĂ GRANIȚE

⏯️ 15:36 TREI INGREDIENTE PENTRU A ÎNCEPE DIGITALIZAREA

⏯️ 27:50 DE CE ESTE ORADEA SPECIALĂ?

⏯️ 30:03 CUM POATE ADMINISTRAȚIA LOCALĂ SĂ SPRIJINE ANTREPRENORUL

⏯️ 35:35 DIGITALIZARE CONTRATIMP

⏯️ 40:30 ORAȘ CONSTRUIT PRIN ANTREPRENORIAT

⏯️ 41:43 CE ESTE ZBOR, PROIECTUL BCR

⏯️ 45:13 CUM VA ARĂTA ORADEA ANULUI 2025?

3 Octombrie 2024 | Teatrul Regina Maria din Oradea, în timpul IQ Digital Summit

Un concept hybrid media gândit de echipa Upgrade 100 alături de George – Inovație BCR.

— Detalii, aici.

  • Proiectul educațional cuprinde evenimentepodcastsnewslettere, online publishingvideo short & long form – și e difuzat online, dar și la radio și TV, cu scopul de a sprijini procesele de digitalizare cu care se confruntă sectorul IMM, administrația publică și comunitățile locale din România. 

VODAFONE România s-a alăturat proiectului ca technology partner.

| Secțiunea DIGITALINATION e dezvoltată și cu ajutorul Institutului ASPEN România.

| Parteneri regionali: The European Digital Innovation Hub in Transilvania x Transilvania IT Cluster.

| Parteneri locali: Make <IT> in Oradea și BIHOREANUL.

Radu Hanganut

Jurnalist @Euronews România
Realizator și Prezentator al rubricii #TheCube

View all posts

Comentează

Your email address will not be published. Required fields are marked *