Ce au în comun antreprenoriatul social, serviciile publice și învățământul superior din România?
O nevoie imediată pentru digitalizare și promisiunea că, odată pornit acest proces în cadrul unei strategii de țară, va genera bunăstare pentru mai mulți oameni.

La evenimentul de lansare a Edge Institute, un lider din business, unul din antreprenoriat social și unul din învățământul universitar au enunțat mai multe idei necesare pentru procesul de digitalizare a României.
Cei trei sunt Elisabeta Moraru, membru în board-ul Edge Institute și Country Manager al Google România, Răzvan Rughiniș, membru în board-ul Edge Institute și prodecan al Facultății de Automatică și Calculatoare din Universitatea Politehnica București, și Angela Achiței, antreprenor social și președinte al ADV România Group.
- Discuția ei a fost moderată de Dragoș Stanca, membru în board-ul Edge Institute și fondator al Upgrade 100. IQ Digital – o co- producție U100 x George / BCR – este partenerul de amplificare al acestui eveniment.
Iată, în cele ce urmează, câteva dintre cele mai importante idei importante formulate la această dezbatere, idei care te vor ajuta să înțelegi mai bine beneficiile digitalizării.

Urmărește toată seria Edge Institute AICI
Digitalizarea poate aduce la buget până la 25 de miliarde de euro anual
Digitalizarea este un proces cu beneficii dintre cele mai diverse, însă cele financiare ar putea avea darul de a deschide ochii decidenților.
Cu astfel de date a venit pregătită Elisabeta Moraru, Country Manager al Google România.

În următorii 10 ani, dacă am adopta A.I. în zona serviciilor publice, am avea beneficii la buget echivalente cu 5-7% din PIB-ul României,
spune ea.
Asta înseamnă între 17 și 25 de miliarde de euro, dacă este să ne raportăm la PIB-ul României din 2024 (357 de miliarde de euro).
Aceasta e suma pe care statul român s-a angajat prin lege să o aloce educației, dar nu a făcut-o niciodată.
[Cu acești bani] am avea șansa de a investi în ceva ce devine un circuit virtuos, nu un cerc vicios. Am avea șansa să influențăm benefic problema abandonului școlar.Educarea educatorilor a fost în ultimii ani una dintre prioritățile Google România, lucru care s-a tradus prin programe de alfabetizare digitală pentru profesori, așa încât aceștia să poată susține cursuri mai interesante pentru elevii lor.
Datele din studii susțin ideea exprimată de liderul Google din România:
Antreprenoriatul social digitalizat devine un motor al economiei
Antreprenoriatul social nu mai este de mult doar o poveste frumoasă, fără impact economic real.
În Uniunea Europeană, circa 10% din PIB este generat de astfel de proiecte, în care lucrează circa 11 milioane de oameni.

Angela Achiței este președinta grupului „Alături de voi” România, una dintre cele mai mari organizații specializate în economie socială din estul Europei.
Ea a explicat necesitatea dezvoltării acestui domeniu, care e mult mai aproape de noi decât am fi tentați să credem.
De exemplu, digitalizarea statului poate fi asimilată unui proiect de antreprenoriat social, pentru că nu produce profit imediat. Sau, oricum, nu acel tip de profit care stă în coloane de Excel.
Nu e foarte simplu să faci antreprenoriat social. În România e mai complicat să faci bine. Dar antreprenoriatul social sustenabil se întâmplă atunci când echilibrezi impactul social cu sustenabilitatea economică.
Reinvestim 100% profitul, suntem sustenabili, ne autofinanțăm din activitatea economică, investim banii pentru a dezvolta întreprinderi sociale din România, Republica Moldova, dar și Ucraina, și vrem să continuăm,
a explicat Angela Achiței.
Antreprenoriatul social se termină, de fapt, acolo unde se termină banii.
Angela Achiței, ADV România Group
Achiței a explicat că, pentru cei 35% dintre românii aflați în risc de sărăcie, digitalizarea rezolvă probleme importante.
Tocmai de aceea, ea cere statului să vină cu strategii în acest sens:
„Dacă la 20 de ani nu crezi că schimbi lumea…”
Răzvan Rughiniș, prodecan la Facultatea de Automatică din cadrul Universității Politehnica, spune că tinerii vor mai mult de la prezent și cer spații care să le încurajeze curiozitatea.
România este percepută în exterior ca o țară curajoasă în domeniul digital, spune profesorul Rughiniș.
Acest lucru are legătură cu persoana lui Grigore Moisil, matematicianul care a înființat prima rețea a liceelor de informatică de la nivel mondial.
El a explicat că multe universități, printre care și Politehnica București, au colaborări solide cu mediul privat, iar acest lucru poate produce oportunități.
Dar oportunitățile nu pot apărea într-un cadru care fie suferă de nepăsare legislativă națională, fie este suprasaturat de reglementări europene.
Riscul cel mai mare în Europa este să reglementăm prea mult. E nevoie de opțiuni de carieră pentru toată lumea. Cine vrea să lucreze pentru propria companie chiar și 80 de ore pe săptămână să nu se lovească de obstacole medievale pentru a crea echități artificiale. Libertatea înseamnă să te poți implica în proiectele pe care ți le dorești. Asta e libertate autentică,
spune Răzvan Rughiniș.

Sfatul său, pe final de dezbatere, a fost unul adresat actualei generații, cu referire la tinerii ce sunt pe cale să preia frâiele atât în business, cât și în administrația publică:
Să găsim campionii din sectorul public și să îi aducem aproape de cei care vor să facă ceva în comunitate, nu doar să facă un exit. Dacă la 20 de ani nu crezi că schimbi lumea, la 40 de ani vei fi o persoană cinică!
a fost îndemnul profesorului Rughiniș.
▶️ Materialul video integral, din care am extras doar câteva idei în acest articol, este disponibil AICI.
VĂ MAI RECOMANDĂM, DE LA ACELAȘI EVENIMENT:
CE ESTE EDGE INSTITUTE?
Think tank-ul Edge Institute grupează antreprenori și experți cu funcții de decizie în IT, media și în domeniul bancar, cu scopul de a susține teme și reglementări prin care țara noastră să atingă media de digitalizare a Europei — conform DESI — până în anul 2035.

Dar digitalizarea nu este un scop în sine al organizației.
Adevăratul obiectiv este ca, în 10 ani, prin digitalizare, România să își valorifice potențialul demografic și să ajungă între primele șapte economii ale Uniunii Europene.
Board-ul Edge Institute reunește următorii experți:
Iulian Stanciu (președinte executiv eMAG), Cosmin Alexandru (consultant leadership și fondator Teamology), Bogdan Axinia (consultant business development), Victor Guzun (consultant în transformare digitală și fost ambasador al Republicii Moldova în Estonia), Sergiu Manea (CEO Banca Comercială Română), Mihai Matei (CEO Essensys Software), Elisabeta Moraru (Country Manager Google România), Oleg Roibu (Group General Counsel, eMAG), Răzvan Rughiniș (prodecan la Facultatea de Automatică, Universitatea Politehnică din București și co-fondator al Innovation Labs), Diana Stafie (futurist și fondator al FutureStation) și Dragoș Stanca (antreprenor tech, investitor în digital media și web3, fondator UPGRADE 100).
Vă puteți abona la newsletterul Edge Institute – aici
Comentează