Un concept UPGRADE 100 powered by George. Primul banking inteligent.

Inteligența artificială (A.I.) va face lumea mai bună și va fi “copilotul” ce ne-ar putea duce spre nemurire digitală.

E doar una dintre ideile fascinante expuse pe scena IQ Digital Summit de la Oradea de antreprenorul tech în serie George T. Haber, într-un dialog îndelung aplaudat, pe care l-a purtat alături de Dragoș Stanca, fondatorul platformei Upgrade 100.

Sala Teatrului “Regina Maria” din Oradea, neîncăpătoare când pe scenă a urcat George Haber
📸 Foto: Nicole Pazmany
  • CITEȘTE AICI povestea ieșită din comun a antreprenorului care s-a născut la Oradea, a emigrat în Israel și a devenit “Părintele DVD-ului” în Silicon Valley.

De la Oradea a plecat în lume în timpul comunismului și tot aici s-a întors pentru a lansa un prim proiect-pilot de digitalizare a activității medicale în spitalele din Bihor.

George Haber – atunci și acum
📸 Foto: Nicole Pazmany

Noul startup al antreprenorului în vârstă de doar 70 de ani se numește ZenAIos și este cel mai recent dintre proiectele sale.

  • Anunțul colaborării dintre compania lui Haber și autoritățile locale din Oradea a fost făcut în premieră chiar pe scena IQ Digital – mai multe detalii, aici.

Cei doi au parteneri de dialog au vorbit despre provocările pe care le aduce A.I.-ul, dar și despre cum și-a format mentalitatea și cum vede viitorul unul dintre cei mai respectați și de succes antreprenori tech plecați din România.

— Iată mai jos câteva imagini și idei din discuția pe care o găsiți, integral, pe canalul YT al U100, aici.

De-a lungul carierei sale de antreprenor, Haber a fost mai mereu înaintea vremurilor.

De pildă, în anii ‘90, una dintre firmele sale a creat softul pentru compresia și decompresia videourilor. Acest material multimedia nu ar fi posibil, practic, fără acea tehnologie!

Și tot tehnologia cu pricina stă la baza funcționării de astăzi a unor platforme de streaming precum Netflix

  • ▶️ Cu toate acestea, modest, antreprenorul consideră că toate acestea ar fi apărut oricum. Cu sau fără contribuția sa esențială:

În lumea tech, Haber și-a construit un palmares respectat, în ceea ce privește exit-urile pe care le-a reușit:

  • CompCore Multimedia, vândută cu 80 de milioane de dolari;
  • GigaPixel, născută dintr-o investiție de 6 milioane de dolari, vândută cu 180 de milioane de dolari;
  • Mobilygen, vândută pentru 33 de milioane de dolari.

Pe scena de la Oradea, el a mărturisit însă că niciodată nu a avut “ferocitatea” altor antreprenori, mult mai cunoscuți la nivel mondial.

▶️ Mai mult, uneori ai de-a face și cu “jeguri” – a spus (parțial) neintenționat George Haber, spre amuzamentul audienței:

L-a caracterizat, mai degrabă, pasiunea pentru acest domeniu.

▶️ “Nu e doar pasiune. Uneori, e obsesie” – a spus Haber:

Devine o obsesie să creezi lucrurile pe care ți le dorești. Noi suntem artiști în tehnologie. IT-iștii sunt și artiști.

George Haber, antreprenor tech

În discuția cu Stanca, Haber a lămurit și unul dintre “miturile” care îl vizează: faptul că ar fi cel mai bogat român din Statele Unite. 

N-am fost cel mai bogat român din America. Ideea a pornit de la revista Business Magazin. Nici cel mai sărac n-am fost. Nici după divorț n-am ajuns cel mai sărac…

a explicat el, amuzat. 
La rându-i, Stanca a mărturisit că acel număr al revistei a fost realizat în 2005, în perioada în care chiar el conducea compania de publishing care edita publicația (care a aniversat anul acesta 20 de ani de la prima apariție).

Totuși, Haber este, probabil, omul de afaceri originar din România cu cele mai importante conexiuni în lumea de business tech.

A fost vecin de cartier cu Andy Grove, președintele Intel, cu care vorbea în maghiară când se întâlneau, îl cunoaște bine pe Bill Gates, căruia i se adresează cu alintul „Billy”, și l-a întâlnit pe Ilya Sutskever cu mult înainte ca acesta să devină faimos via OpenAI, unde a jucat un rol esențial înainte de a pleca în urma unor neînțelegeri cu Sam Altman.

Haber explicând audienței “legile” care îi poartă numele

Bonus, a fost martor la ascensiunea companiei Nvidia și a fost implicat în procesul din care s-a născut unul dintre cele mai cunoscute produse din industria gaming-ului: consola de jocuri Xbox

Eram în al doilea start-up, GigaPixel, și pe piață mai erau 30 de companii care făceau cartele grafice. Noi am făcut ceva mai bun, cu o arhitectură mai deșteaptă. Microsoft încerca să facă un joc care să se bată cu Playstation și care mai târziu a devenit Xbox. Am mers la Microsoft, le-am arătat ce avem. Microsoft a semnat, a plătit 15 milioane de dolari ca să le facem cipurile pentru Xbox,

a povestit George Haber.

Totuși, afacerea nu s-a concretizat. Nvidia, care era concurența companiei lui Haber, a cumpărat firma care cumpărase GigaPixel de la antreprenorul român.

George Haber spune că toate lecțiile de viață l-au făcut să vadă mai bine ceea ce este necesar pentru viitor.

„Problemele noastre cele mai mari sunt legate de sănătate, spune el, referindu-se la ideea care a născut proiectul ZenAIos

Compania dezvoltă, de fapt, o aplicație care folosește inteligența artificială pentru a eficientiza fluxul de lucru din spitale. Tehnologia le este utilă atât pacienților, cât și medicilor.

▶️ Un proiect-pilot este în curs de implementare la Oradea. 

Utilizarea inteligenței artificiale le-ar permite medicilor să fie mai preciși în acțiuni (de pildă, în diagnosticare), iar pacienților, să înțeleagă mult mai ușor situația cu care se confruntă.

Haber susține și că aplicația sa A.I. ar elimina birocrația și ar simplifica accesul la servicii medicale de calitate

Haber a început să facă bani chiar din timpul comunismului, cu o discotecă deschisă la Oradea. Apoi a emigrat în Israel și s-a specializat în informatică și calculatoare.

În fundal: imagini cu perioada boemă din Oradea și Tel-Aviv (dreapta-sus, alături de regretatul actor Adrian Pintea)
Haber, ultima fotografie în România, înainte să emigreze în Israel – la petrecerea de final organizată în propria discotecă…

Întâlnirea sa cu tehnologia A.I. poate fi scenariul unui film.

Am participat la universitatea Stanford la un concurs legat de A.I.. Era vorba despre Machine Learning și era un concurs de recunoaștere de imagini,

a povestit el.

Concurenților li s-a dat un set de imagini și li s-a cerut să creeze un program care să recunoască acele imagini.

Precizia cu care erau recunoscute era de circa 10%. Până când, își amintește el, în competiție a intrat un tânăr pe nume Ilya Sutskever. E cel care, după câțiva ani, avea să fie printre fondatorii companiei OpenAI, cea care a dat lumii celebrul ChatGPT. 

A venit Ilya și ne-a spus că totul e greșit. Hai să gândim tehnologia așa cum funcționează creierul!

Imediat, s-a ajuns imediat la un progres de peste 50% în recunoașterea acelor imagini – își amintește Haber.

▶️ Astăzi, Haber nu are niciun dubiu cu privire la impactul pozitiv pe care îl va genera A.I.-ul

George Haber alături de părinți, la Oradea, pe când avea 10 (1964), respectiv 13 ani (1967)

Pe scena teatrului “Regina Maria” din Oradea, Haber a ținut să își arate recunoștința față de orașul în care a crescut și de unde a plecat și unde revine oricât de des reușește.

Unul dintre avantajele imense ale Oradiei, chiar și pe vremea comunismului, era diversitatea: vorbeam și maghiară, și română, erau evrei și alte națiuni. Trăiam împreună sub presiunea comunistă. Am învățat să gândim altfel!

George Haber, pe scena IQ Digital Summit Oradea

Crescut într-o familie decimată de Holocaust, Haber spune că a transpus în business rezistența înaintașilor săi, în special a mamei, supraviețuitoare a lagărelor naziste.

Zâmbetul mamei, prezent chiar și în adeverința primită după eliberarea din lagăr

«Eu la Auschwitz am învățat să zâmbesc», mi-a zis mama. Lecția asta a rămas cu mine toată viața. Zâmbetul e o armă care dezarmează, o armă care îți dă energie și euforie. Abilitatea de a vedea oportunitatea, de a nu-mi fi frică să eșuez, toate au venit de la mama. Când ți-e frică, ești terminat.

a spus George Haber, într-un moment emoționant

▶️ Cum vede Haber zâmbetul: “arma secretă” moștenită de la mama sa?

El a mai explicat și ce este Efectul Nocebo și cum zâmbetul mamei l-a ajutat chiar și în business.

▶️ Care e abilitatea nr. 1 pentru un antreprenor de succes? Iată opinia invitatului:

De asemenea, în “călirea” sa ca om, un rol important l-a avut și armata: nu oriunde, ci în Israel.

În imagine, la finalizarea armatei, ca aviator

Haber i-a mai spus lui Dragoș Stanca și orădenilor aflați din sală că el este, pur și simplu, obsedat de viitor.

“Uneori uit și datele de naștere ale celor dragi: mă interesează mai mult doar ce va urma!”

Sunt visător. Visez la o lume mai bună și, chiar dacă pentru scurt timp va fi rea, viitorul e, fără niciun dubiu, al tehnologiei care ne face viața mai liniștită

George Haber, antreprenor în serie

El mai spune că viitorul ar putea să aducă trecerea în digital cu totul a existenței noastre. Este însă nevoie de un avans tehnologic semnificativ pentru a ajunge la acel punct, iar Haber crede că reglementarea prea dură a tehnologiei ar putea încetini acest proces. 

▶️ “Nu poți reglementa viitorul“, spune Haber:

Înțeleg de ce politicienii vor să protejeze, dar ei, de fapt, sugrumă. Nu toate legile sunt greșite, dar cele care încetinesc progresul sunt foarte greșite, dacă nu înțelegi unde greșești.

Totuși, crede el, viitorul vine la pachet cu un premiu uriaș: nemurirea digitală, poate chiar transferul conștiinței în cloud.

▶️ “Mi-aș fi dorit să pot vorbi și acum cu mama mea, dincolo de moarte, prin tehnologie” – spune Haber:

În finalul intervenției sale de la Summit, antreprenorul George Haber a mărturisit că mai are un vis.

Un vis pentru Oradea, care poate părea surprinzător, dar care ar trebui să funcționeze ca un energizant pentru oamenii de business din regiune:

Visul meu e ca Oradea să fie un hub A.I.. Începem cu sănătatea, dar poate să devină o Mecca a domeniului. Silicon Valley nu era nimic înainte să devină ceea ce este azi!

George Haber

▶️ 00:00 — Introducere

▶️ 02:22 — Startul conversației

▶️ 03:45 — De ce „Părintele DVD”-ului?

▶️ 05:50 — Business, pasiune și diferența dintre ele: există?

▶️ 08:00 — Există viață personală vs. business ca antreprenor tech?

▶️ 11:00 — Cât de eficient este cinismul în afaceri: poți fi și „om”, și antreprenor de super-succes?

▶️ 15:30 — Despre decizii grele, dar necesare, și despre „antifragilitate” în vremuri dure: avantajele dezavantajelor

▶️ 19:40 — Cât de mult contează norocul și hazardul în business-ul tech?

▶️ 25:20 — SUA vs. UE — reglementare vs. piață liberă: ce variantă e câștigătoare?

▶️ 27:30 — Legile lui Haber: de ce numele Inteligență Artificială e greșit?

▶️ 35:00 — Despre antreprenoriat la doar 70 de ani: ce reprezintă ZENAIOS, noul startup al lui George Haber?

▶️ 42:00 — Ne va ajuta Inteligența Artificială să „trăim” pentru totdeauna?

▶️ 44:40 — Oradea, un „hub” A.I. al Uniunii Europene?

Un concept hybrid media gândit de echipa Upgrade 100 alături de George – Inovație BCR.

— Detalii, aici.

Proiectul educațional cuprinde evenimentepodcastsnewslettere, online publishingvideo short & long form – și e difuzat online, dar și la radio și TV.

Scopul? Sprijinim procesele de digitalizare cu care se confruntă sectorul IMM, administrația publică și comunitățile locale din România. 

VODAFONE România s-a alăturat proiectului ca technology partner.

| Secțiunea DIGITALINATION e dezvoltată și cu ajutorul Institutului ASPEN România.

| Parteneri regionali: The European Digital Innovation Hub in Transilvania x Transilvania IT Cluster.

🚩 Acesta este ultimul articol din seria IQ DIGITAL din acest an (2024). Ne revedem în 2025!

Marian Hurducas

Antreprenor, marketing & content strategist cu peste 15 ani de experiență, fost jurnalist. Co-realizator al show-ului de cultură digitală UPGRADE 100 Live – difuzat lunea de la 7 PM la Radio Guerrilla.

View all posts

Comentează

Your email address will not be published. Required fields are marked *