Un concept UPGRADE 100 powered by George. Primul banking inteligent.

Omul viitorului va trăi 125 de ani, își va cumpăra încălțăminte perfectă, tipărită 3D, nu va mai aștepta pentru un donator de organe, căci organele vor fi “generate” în laborator, iar carnea pentru consum nu va mai proveni de la un abator – ci de la… bioreactor.

Viitorul e deja aici și o parte din acest scenariu aparent fantezist, pe alocuri, e deja realitate din punct de vedere științific – în curând, vom vedea cu toții asta.

Matthew Griffin face consultanță pentru guverne și branduri de renume internațional | Foto: Mihnea Ratte

Înainte de vedea prezentarea pe care britanicul Matthew Griffin a susținut-o la IQ DIGITAL Summit din Brașov, nu strică să înțelegi un pic cine este el..

Deși, de cele mai multe ori, primește eticheta de futurolog, Matthew este, de fapt, un consultant de strategie atât pentru guverne (majoritatea statelor din G20), cât și pentru companii precum Visa, Adobe sau Samsung.

Summitul de la Brașov, parte din proiectul IQ DIGITAL, e un concept Upgrade 100 și George – BCR. Technology partner: VODAFONE

Guvernelor le vorbește despre cum vor arăta educația, joburile, transportul sau sectorul energetic peste 50 de ani, adică într-un așa-numit deep future.

Pentru companiile private face predicții cu bătaie ceva mai scurtă: următorii 10-20 de ani. De exemplu, cu Samsung, lucrează la un plan până în 2069, anul în care compania își va celebra centenarul. Iar cu Adobe lucrează la viitorul… PDF.

Pe cartea de vizită Matthew are trecută și funcția de CEO al 311 Institute, un centru de consultanță pentru cercetarea viitorului. Totodată, este și fondatorul XP University, o universitate deschisă creată cu scopul de a pregăti tinerii pentru confruntarea cu viitorul.

Acest articol punctează doar ideile principale din întreaga prezentarea a lui Matthew Griffin. Un scurt video din prezentare vei găsi AICI - pe contul YouTube al Upgrade 100 [la care te invitam sa te abonezi].

Prezentarea integrală este disponibilă aici - numai pentru comunitatea IQ Digital. 

Te poți înscrie și tu, chiar acum, via e-mail folosind formularul de mai jos și vrei primi instant parola care îți va da acces la întregul material:

„Vechile reguli nu se mai aplică. Uitați tot ce ați învățat!”

De la bun început, trebuie spus că există sute de mega-tendințe – unora dintre ele ne vom supune negreșit (de exemplu, schimbarea climatică) – și sute de tehnologii (precum inteligența artificială) care vor modela viitorul.

Într-un moment al prezentării sale, Matthew chiar expune un „almanah” cu 170 de tehnologii importante organizate în 13 categorii care, pentru ca lucrurile să fie și mai complexe, pot fi mixate unele cu altele, potențându-și exponențial impactul.

Dacă urmărești prezentarea destinată comunității IQ Digital poți scana și codul QR din prezentarea lui Griffin și astfel să primești și tu acces la document, integral!

Instrumentul de “măsurare a viitorului” pentru Matthew Griffin. Aici prezintă cele 170 de tehnologii de urmărit în viitor, în fața a celor peste 600 de oamenii prezenți în sală | Foto: Mihnea Ratte

Totul se schimbă cu o viteză atât de mare (și, apropo, aceasta va continua să crească în următorul deceniu), încât tot mai multe organizații și indivizi se confruntă cu episoade de anxietate.

Singura terapie în viziuna futurologului: „Vechile reguli nu se mai aplică. Uitați tot ce ați învățat!”

Companiile trec prin procese de transformare / disrupere creativă prin care încearcă să distrugă businessurile din interior, pentru că știu că, dacă nu o fac ele, o s-o facă alții.

Matthew Griffin, futurolog & CEO 311 Institute

“vom trăi 125 de ani!”

În mod categoric, noile tehnologii vor genera și pierderi colaterale.

De exemplu, compania de asset manangement (n.r. gestionare de bunuri) ARK Invest estimează că 50.000 de miliarde de dolari din PIB-ul global vor fi „măturați” de inovație.

În contrapartidă, noua economie va genera alte 210.000 de miliarde de dolari.

„Pagubele” vor fi contabilizate de companiile cu active brick & mortar sau care administrează resurse naturale – exact vedetele lumii de ieri.

Bineînțeles, este vorba de companii din petrol, gaze, producție, auto sau banking.  

Dar impactul acestor transformări va fi mult dincolo de bani. Matthew susține că datorită capacității de a produce organe umane prin imprimare 3D și ingineriei genetice, tot mai mulți oameni vor putea trăi mult peste o sută de ani – vârstă la care oricum se vor simți ca la 60. Și asta încă nu este tot.

Până în 2050 viața omului va putea fi prelungită până la 125 de ani, ceea ce schimbă fundamental aspecte precum administrarea averilor, scrierea testamentelor, pensiile, economisirea și orice altceva.

Matthew Griffin, futurolog & CEO 311 Institute

Iată câteva perspective din care trebuie privit viitorul, în viziunea lui Matthew Griffin.

1. PERSPECTIVA LIDERULUI. Trăim cele mai complexe vremuri din istorie: inovație în ritm alert, inflație & război.

Paradoxal, liderii companiilor mai influențează doar 45% din ceea ce se întâmplă în organizațiile lor, restul de 55% fiind dictat de factori externi, precum politicile legate de schimbările climatice.

Din acest motiv, șefii marilor afaceri se văd confruntați cu un al doilea paradox: firmele lor trebuie să nu se prăbușească la orice bătaie de vânt, dar simultan au nevoie de multă flexibilitate, pentru a fi capabile să facă o “răsucire pe un bănuț”, după cum spune o expresie englezească (n.r. to pivot on a dime).

Și, pentru a le verifica capacitatea de a face față noului context, Matthew are un test cu trei întrebări pentru liderii de companii cărora le oferă consultanță:

# Câte produse noi ai lansat în ultimele 18 luni?

# Ce pondere din companie ai reinventat?

# Dacă observi o oportunitate, cât de repede poți să ataci noua piață?

Și, ca să înțelegi cât de prost stăteau până de curând companiile tradiționale în termeni de flexibilitate, Matthew spune că bancherii, înainte să înceapă procesul de digitalizare, aveau nevoie de doi ani pentru a valorifica o oportunitate.

Adică sinonim cu o veșnicie, într-un mediu competitiv – și noile standarde de dezvoltare.

2. OPORTUNITATEA DIGITALĂ. Dispariția granițelor dintre industrii

În vreme ce companiile din vechea economie au rămas cantonate, cel puțin până de curând, în industria care le-a consacrat, companiilor tehnologice (Meta, Amazon, Apple, Baidu sau Alibaba) le e foarte greu să-și definească zona de expertiză, pentru simplul motiv că activează în toate domeniile.  

Metaforic vorbind, tehnologia a rupt barierele dintre domenii, acestea fiind capabile să prindă orice oportunitate. Să luăm câteva exemple concrete:

# Nio nu este doar un producător de mașini electrice din China. Cu o mentalitate 100% digitală și cu o super aplicație în centrul organizației, Nio vinde mâncare, produse pentru acasă sau asigurări.

# Unele modele Hyundai și BMW sunt dotate cu panouri fotovoltaice și pot să-și producă propria energie. Cât despre BMW, modelele respective pot și vinde energia excedentară către alte mașini printr-o tehnologie bazată pe blockchain.

Astfel, compania germană a făcut primul pas pe piața de 10.000 de miliarde de dolari a energiei.  

BMW devine distribuitor de energie electrică | Foto: Mihnea Ratte

# Cât despre Tesla, producătorul auto american a trecut la nivelul următor.

Putem spune cu încredere că modelul Tesla 3 este o centrală electrică virtuală, pentru că datorită bateriilor Lithium-Ion foarte puternice poate introduce energie în rețeaua de electricitate din California, spre exemplu, atunci când aceasta se află în deficit.

Rămânând la același brand, Tesla poate deveni totodată și companie de taxi atunci când va vinde mașini 100% autonome sau chiar furnizor de comunicații, datorită rețelei de sateliți pe care o deține împreună cu SpaceX.

# Giganții încep să iasă din starea de anchilozare specifică – marea bancă americană JP Morgan a creat o companie de turism, care a ajuns a treia cea mai mare din SUA.

3. METAVERSUL. Economia virtuală valorează 13.000 mld. $

Pe lângă economia fizică, perceptibilă cu ochiul liber, au apărut încă două forme confundabile la o primă privire. E vorba de econonia digitală (pe bază de abonament) și cea virtuală (metavesre, NFT, web 3) – în valoare de 13.000 miliarde de dolari.

# Pe ce se duc acești bani? Iatâ câteva exemple lămuritoare: Adidas a vândut pantofi sport virtuali în valoare de 25 de milioane de dolari în doar trei ore.

# Coca-Cola vinde Coca-Cola Pixel, un energizant digital care are corespondent în lumea reală. Avatarele gamer-ilor din Roblox îl pot cumpăra, bea și primi un boost de energie, după care tot Coca-Cola oferă un QR code pe baza căruia gamerii pot ridica băutură reală din magazin.

# Iar Johnny Walker a vândut o sticlă de whiskey veche de 48 de ani cu 35.000 de dolari sub forma unui NFT de care sunt anexate beneficii în lumea reală.

# Viitorul plăților. Și în acest domeniu, viitorul a venit în prezent, pentru că deja copiii pot să-și cumpere încălțăminte sau îmbrăcăminte Nike plătind cu timpul în care au făcut mișcare. Cât despre adulți, americanii pot să-și cumpere case cu monede virtuale.

Dacă toți suntem de acord să facem comerț între noi folosind bitcoin, dacă sunteți de acord că acestea au valoare și niciodată nu vreți să le schimbați pe cash, nu aveți nevoie de euro, dolari etc.

Matthew Griffin, futurolog și CEO 311 Institute

# Viitorul producției. Adidas va putea produce pantofi sport în depozitele din spatele magazinelor cu imprimante 3D.

Compania scapă astfel de povara transportului, a stocării și reciclării mărfii care nu s-a vândut, ceea ce îi crește profitul cu 65%. Totodată devine un business mult mai sustenabil din punct de vedere climatic.

# Viitorul industriei alimentare Matthew arată că deja există o soluție viabilă pentru crizele alimentare care se prefigurau până nu demult, în viitorul îndepărtat.

„Ni se spune că în 2050 vor fi războaie pentru mâncare și apă sau ni se spune că va trebui să mâncăm plante sau insecte.”

Dintr-o celulă prelevată de la un pui pot fi produse cu un bioreactor tone de nuggets. Și asta se poate face cu orice animal – există din ce în ce mai multe companii care produc astfel de carne în Singapore sau în SUA

Iar prin această metodă se rezolvă și multe din problemele de mediu, pentru că omenirea va economisi hrana și apa pentru a fi suplinite alte nevoi.

Agricultura consumă 70% din apa panetei și generează 20% din emisiile de gaze cu efect de seră.

Matthew Griffin a vorbit la IQ DIGITAL Summit Brașov despre prezent și viitor apropiat | Foto: Mihnea Ratte

# Vitorul modului în care lucrăm. Prin sinergiile care se pot crea între tehnologii precum 5G, robotică sau realiatte mixtă, un pacient din Brașov va putea fi operat (nu peste mult timp) de un chirurg care se află la Cape Town.

Practic, telemunca nu va mai fi apanajul exclusiv al celor care lucrează în domeniul financiar sau în industriile creative, spre exemplu. Din ce în ce mai multe industrii vor fi capabile să adopte acest mode de lucru de la distanță fără nevoia de a parcurge granițe fizice.

O companie germană a construit clădiri în Coreea de Sud cu muncitori care se aflau la Munchen

# Viitorul medicinei. În acest domeniu, se întâmplă lucruri aproape imposibil de cuprins cu mintea.

Și nu este vorba doar despre tipărirea 3D de organe umane. Apropo, în Israel a fost tipărită o inimă umană vie de dimensiuni mici, urmând ca până în 2030 să fie perfecționată o inimă de mărime standard.

După ce a fost realizată prima secvențiere a genomului uman, în SUA, au fost deschise larg ușile medicinei personalizate care permite, de exemplu, tratamente unice pentru fiecare bolnav de cancer în parte.

Ca să nu mai amintim că este posibilă editarea genetică prin tehnologia CRISPR, ceea ce în timp va ajunge să elimine circa 6.000 de maladii astăzi incurabile.

4. TOTUL PE FAST-FORWARD. Dacă ai o idee bună, piața ta e formată din 3,5 miliarde de oameni

Matthew e de părere că, în ciuda contextului actual complicat, e mai ușor ca oricând să pui pe picioare o afacere.

Asta datorită puterii pe care conexiunile de comunicare le-o dau antreprenorilor. Pot găsi online și finanțare (crowdfunding sau de tip angel), și expertiză, și resurse – absolut tot ce părinții noștri nici nu au putut visa vreodată.

Mai mult decât atât, dacă ideea este bine executată și bine promovată, piața potențială e de 3,5 miliarde de clienți, adică numărul de pământeni conectați la internet.

Matthew Griffin aproape de finalul prezentării sale de la IQ Digital Summit | Foto: Mihnea Ratte

Și nu e vorba doar despre dimensiune, ci și despre viteza cu care această piață imensă poate fi accesată. Să luăm un exemplu: în 2019, Facebook a anunțat Diem (denumit inițial Libra și ulterior închis), un sistem de plăți inovativ la acea vreme.

Matthew crede că, dacă autoritățile americane (și nu numai) ar fi aprobat proiectul, peste două miliarde oameni ar fi fost „clienții” monedei digitale în doar o oră de la lansare.  

Autorizarea Diem ar fi fost similară cu eliminarea controlului statelor pe piața monetară, a adăugat Matthew Griffin.

5. CUM NE PREGĂTIM companiile să nu fie spulberate în viitor?

Matthew a fost intervievat la finalul Summit-ului – alături de ceilalți speakeri – VA URMA!

La finalul prezentării, Matthew a oferit un set de recomandări tuturor celor cărora viitorul… nu le sună chiar atât de atractiv:

# Documentează-te și explorează viitorul citind cât mai mult sau participând la evenimente publice, precum IQ DIGITAL Summit, unde e dezbătută această temă.

# Crează-ți o strategie și asigură-te că în compania ta funcționează o cultură sănătoasă în care liderul este urmat de organizație.

# Alege-ți o piață-țintă dar, totodată, fii pregătit mereu să deschizi noi linii de business.

# Caută skill-urile (n.r. aptitudinile) necesare pentru marea transformare inclusiv în propria organizație – s-ar putea ca, pentru unii dintre angajații tăi, toate aceste „necunoscute” din viitor să fie deja un hobby.

Un scurt rezumat din prezentare e publicat pe YouTube – Upgrade 100:

HAI ÎN COMUNITATEA IQ DIGITAL să vezi materialul integral cu durata de 50 de minute – nu doar rezumatul de pe YouTube!

Dacă nu ești membru, te poți înscrie instant, acum, via email:

După abonare vei primi pe loc o parolă pentru conținutul exclusiv, destinat membrilor.

Tot ce ai de făcut apoi e să îi dai copy/paste în câmpul Password de mai jos… și te bucuri de material, integral!

PS Dacă ți-a plăcut nu rata o altă prezentare despre viitorul foarte apropiat.

Futurologul RICHARD VAN HOOIJDONK – omul care și-a implantat deja un cip – a susținut-o la IQ DIGITAL Summit de la Iași.

O poți viziona aici – tot EXCLUSIV pentru comunitatea noastră!

CE ESTE IQ DIGITAL?

Conceptul  IQ DIGITAL a fost gândit de echipa Upgrade 100 alături de George – inovație BCR.

Proiectul educațional tip hybrid media cuprinde evenimente, podcasts, newslettere, text și video short & long form și e difuzat online dar și la radio și TV pentru a sprijini astfel procesele de digitalizare cu care se confruntă sectorul IMM, administrația publică și comunitățile locale din România. 

VODAFONE România s-a alăturat proiectului ca technology partner iar secțiunea DIGITALINATION este dezvoltată și cu ajutorul Institutului ASPEN România.

Suntem deschiși unor noi colaborări: aici.

Marian Hurducas

Marian Hurducaș are o experiență de peste 15 ani în comunicare și marketing. Antrerprenor și consultant de comunicare și marketing, fost om de radio. Totodată este și gazda podcastului Hurducast și co-realizator al show-ului de cultură digitală UPGRADE 100 Live – difuzat lunea de la 7 PM la Radio Guerrilla.

View all posts

Comentează

Your email address will not be published.