Un concept UPGRADE 100 powered by George. Primul banking inteligent.

Cum ar trebui să ne raportăm la Inteligența Artificială?

Iată o dezbatere foarte complicată, ale cărei implicații – fie ele tehnice, psihologice, sociologice, etice sau filosofice – ridică dileme noi pentru omenire.

Fotografii de Mihnea RATTE

Subiectul a fost abordat în secțiunea „A.I. – ALLY OR ENEMY?” – unul dintre momentele centrale de la IQ DIGITAL SUMMIT CLUJ.

Practic, am profitat de ocazia rară de-a avea pe scenă trei experți americani de top, cărora le-am adăugat o perspectivă academică, prin prezența rectorului Universității “Babeș-Bolyai”.

Gazda dezbaterii a fost Smaranda Heroiu – director executiv al Upgrade 100

INVITAȚI:

Daniel David – rector al UBB și expert în psihologie clinică și psihoterapie recunoscut internațional

Martin Ford – futurolog și autor al unor cunoscute cărți legate de robotică și inteligență artificială

Olivia Gambelin – tech ethicist

Paul Roetzer – expert în marketingul bazat pe inteligența artificială.

Daniel David, Martin Ford, Olivia Gambelin și Paul Roetzer – pe scena IQ DIGITAL Summit CLUJ

Materialul video se poate urmări pe YouTube – canalul oficial UPGRADE 100. Iată, mai jos, câteva idei și teme demne de reținut – utile, înaintea vizionării.

DANIEL DAVID: “INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ NU TREBUIE SĂ AJUNGĂ ÎN AFARA CONTROLULUI CIVIL. ELON MUSK GREȘEȘTE!”

Daniel DAVID – Rectorul UBB

Daniel David a participat la dezbatere nu în calitatea sa oficială, de rector al Universității “Babeș-Bolyai”, ci în cea de psiholog și expert în științe cognitive.

▶️ David consideră că inteligența artificială nu e nici bună, nici rea în sine și că doar omul, care este creatorul tehnologiei, o poate transforma într-un lucru bun ori rău pentru umanitate.

Iar ce ar trebui cu adevărat să ne sperie nu e progresul accelerat al A.I., ci oprirea acestui proces, după cum sugera Elon Musk acum ceva vreme.

Dacă oprim cercetarea în A.I., aceasta se va muta în zone netransparente sau chiar întunecate – servicii secrete, armată –, iar controlul civil și academic va fi pierdut.

Daniel David, rector UBB

În concepția lui David, euforia cercetării ar trebui totuși temperată prin câteva constrângeri de natură etică, iar oamenii ar trebui să fie bine informați în legătură cu potențialele implicații pe care tehnologia le poate avea.

Olivia Gamebelin (centru), în dialog cu Smaranda Heroiu

Summitul de la Cluj, parte din proiectul IQ DIGITAL, e un concept Upgrade 100 x George – BCR.

Technology partner: VODAFONE

Partener local: The European Digital Innovation Hub in Transilvania

▶️ În aceeași notă, Olivia Gambelin, expert care se poate lăuda cu una dintre cele mai cool meserii ale momentului, cea de „tech ethicist” (adică etician al tehnologiei), arată cu degetul tot spre om.

La ce ar trebui să ne așteptăm în următorii ani de A.I.?

▶️ Martin Ford, futurolog a cărui preocupare pentru evoluția inteligenței artificiale a început cu peste un deceniu în urmă, crede că toate eforturile vor merge spre perfecționarea A.I. până la nivelul inteligenței umane.

Dar nu trebuie să treacă cinci ani ca să ne exprimăm unele îngrijorări, avertizează același Martin Ford – autorul cunoscutei cărți “Rule of the Robots“.

Și putem deduce că este vorba despre o mai veche temă de-a sa, după cum rezultă de aici: riscul polarizării sociale pe care o poate induce A.I. și necesitatea de a adopta un venit de bază garantat.

Martin Ford (dreapta), alături de Daniel David
  • Pentru context, chiar în ziua în care avea loc IQ DIGITAL SUMMIT, parlamentarii europeni adoptau la Bruxelles un draft a ceea ce oficial se numește „Artificial Intelligence Act”, prima lege din lume care reglementează modul în care companiile utilizează A.I. Draftul urmează să fie negociat cu Consiliul European și cu statele membre.

Paul Roetzer, fondator AI Marketing Institute, e de părere că orice încercare de a reglementa domeniul e sortită eșecului, pentru simplul motiv că legislația nu va ține pasul cu progresul tehnologic.

Constatarea e cu atât mai valabilă pentru SUA,  având în vedere că autoritățile de acolo iau în calcul să reglementeze A.I. cu legile existente – cum ar fi cea publicității mincinoase.

POATE A.I. SĂ AIBĂ CONȘTIINȚĂ? dacă da, e asta în detrimentul societății SAU E “DE BINE”?

Paul ROETZER – vorbind în timpul dezbaterii de la IQ DIGITAL Summit CLUJ

Aceste două întrebări, venite din public, au declanșat momentul culminant al dezbaterii.

Pentru Daniel David, conștiința poate fi definită foarte simplu ca „experiența subiectivă a existenței unui individ”.

Și, odată cunoscută definiția, chiar dacă nu are conștiință, A.I. poate primi una, prin câteva linii de cod rezultate din discuția dintre un programator și un specialist în științe cognitive.

În ceea ce o privește pe Olivia Gambelin, întrebarea nu are neapărat un răspuns general valabil. În acest sens, ea propune un exercițiu de imaginație, desprins parcă din filmele SF.

A se lua un creier, fără un corp atașat, a i se da impulsuri care să „mimeze” mersul pe bicicletă și a se întreba, din nou: se poate numi asta conștiință sau nu?  

A.I., după chipul și asemănarea omului?

VIDEO integral – pe canalul YouTube al Upgrade 100

Profesorul clujean Daniel DAVID a mai adus în discuție o dilemă suplimentară: A.I. ar trebui croită după tiparul inteligenței umane sau ar trebui să fie ceva cu totul diferit?

„Erorile” inteligenței umane sunt compensate de o calitate: creativitatea. Ne dorim însă sisteme A.I. care să fie atât de umane încât să și… greșească?

Iar Paul Roetzer lărgește și mai mult perspectiva, arătând că una dintre marile dezbateri ale momentului e legată de punctul de plecare în dezvoltarea de A.I.

Pentru unii, de exemplu compania OpenAI, esențială este rezolvarea problemei limbajului – vezi ChatGPT. Pentru alții, există ceva și mai important decât limbajul.

Yann LeCun, cel care conduce laboratorul de cercetare al Meta, crede că mașinile trebuie să aibă ceea ce numim o viziune a lumii. Adică să observe lumea din jur, așa cum fac copiii mici.

Paul Roetzer, fondator AI Marketing Institute

▶️ Paul ROETZER a oferit și o altă perspectivă: doar în percepția noastră AI e ceva nou. Asta pentru că… abia acum a fost lansată o tehnologie care are în spate peste 70 de ani de cercetare.

Cum s-ar spune, în cazul Inteligenței Artificiale “succesul peste noapte” a durat… șapte decenii – motiv pentru o întrebare retorică, numai bună în loc de concluzie:

Ce altă tehnologie ne va da viața peste cap… anul viitor? 😉

▶️ VIZIONAȚI materialul video complet pe YouTube ->> canalul oficial UPGRADE 100

Ce este iq digital?

Scena și audiența IQ DIGITAL Summit – eveniment care a adunat peste 1250 de oameni

Conceptul  IQ DIGITAL a fost gândit de echipa Upgrade 100 alături de George – inovație BCR.

  • Proiectul educațional tip hybrid media cuprinde evenimente, podcasts, newslettere, online publishing, video short & long form – și e difuzat online, dar și la radio și TV, cu scopul de a sprijini procesele de digitalizare cu care se confruntă sectorul IMM, administrația publică și comunitățile locale din România. 

| VODAFONE România s-a alăturat proiectului ca technology partner odată cu ediția de la Brașov.

| Parteneri locali de la Cluj sunt: The European Digital Innovation Hub in Transilvania alături de Transilvania IT Cluster, Agro Trasilvania Cluster și Cluster Mobilier Transilvan.

| Secțiunea DIGITALINATION este dezvoltată și cu ajutorul Institutului ASPEN România.

Carmen Codrean

View all posts