Pe lângă beneficiile uriașe pe care le aduce A.I., această nouă revoluție tehnologică are și o latură care generează dezbateri complexe.
Despre acestea sunt multe de aflat de la futurologul Martin FORD – una dintre vocile recunoscute din domeniu, pe plan global.
Martin Ford e o autoritate în domeniu – a prezis încă din 2009 explozia A.I. și impactul său imens asupra societății și economiei. A scris nu mai puțin de patru cărți pe acest subiect, iar una dintre ele – „Rise of the Robots” – a fost best seller The New York Times, tradusă în 20 de limbi.
⚠️ Discursul lui Martin FORD nu e disponibil integral online - rămâne doar privilegiul celor care au fost în sala Teatrului Național din Cluj, dar vă prezentăm aici un rezumat video, precum și principalele idei expuse pe scenă.
Înainte să lămurim care ar fi posibilele consecințe mai puțin “luminoase” ale exploziei inteligenței artificiale, să explicăm de ce aceasta este o tehnologie cu totul diferită față de progresele înregistrate anterior în istoria umanității.
Pentru prima dată, avem mașini care, într-un sens mai larg, gândesc, iau decizii, învață și se calibrează singure. Da, evident, ar putea deveni chiar mai inteligente decât omul, dar e un risc despre care vom vorbi mai târziu.
Nu știm exact cum va arăta viitorul, dar știm sigur că A.I. va fi prezentă peste tot, în viața de zi cu zi, asemeni curentului electric. Așa a descris Ford evoluția spre “banalizare” a acestei tehnologii.
După cum explica pe aceeași scenă și Paul ROETZER, fondator al Marketing A.I. Institute, Inteligența Artificială nu e o tehnologie nouă, ci una la care se lucrează de mai bine de 70 de ani. Mai mult, o folosim zilnic de ani de zile, fără să ne dăm seama, în mașină, la birou, acasă, în interacțiunile personale. Poți aprofunda prezentarea sa aici.
“veniturile muncitorilor din sUA au scăzut în ultimii 50 de ani”
De departe, prima afectată este piața muncii. Dar cum?
Speaker-ul american arată într-un grafic sugestiv cum curba productivității nu mai este corelată cu curba remunerației, în Statele Unite și în Marea Britanie.
De la jumătatea anilor ’70, productivitatea a făcut progrese uluitoare, în vreme ce salariile muncitorilor americani au scăzut, în termeni reali.
O problemă socială care s-ar putea adânci într-o lume dominată de A.I..
De fapt, astăzi, în Statele Unite, sunt multe categorii de muncitori care, dacă ajustăm cu inflația, câștigă mai puțin în comparație cu muncitorii din anii 70.
Martin Ford, futurolog
▶️ VIZIONEAZĂ momentul aici.
Martin crede chiar că această realitate a condus, printre altele, la alegerea lui Donald Trump ca președinte în 2016.
Partea proastă e că, acum, automatizarea nu va elimina doar muncitorii necalificați, ci și – o știm deja – așa-zisele „gulere albe”. E vorba mai ales de specialiști ale căror activități implică o mare doză de repetitivitate.
Cea mai solidă dovadă pentru asta: The Wall Street Journal arăta că numărul contabililor a scăzut cu 40% în corporațiile americane, în ultimul deceniu. E vorba de intervalul 2004-2014, când impactul viitor al A.I. era privit ca o utopie.
▶️ VIZIONEAZĂ momentul aici.
De ce instalatorii și electricienii au joburile mai sigure decât contabilii sau notarii?
Bun, dar atunci ce joburi sunt sigure?
Probabil nu v-ați fi așteptat, dar electricienii sau instalatorii ar trebui să se simtă în siguranță. De ce? E simplu, munca lor implică multă dexteritate și confruntarea cu situații noi, inedite, zi de zi.
FUN FACT: Deocamdată, ar fi imposibil să creezi un robot care să înlocuiască instalatorii sau electricienii, dar acesta ar trebui să aibă harul celebrului robot C-3PO din „Star Wars” – după cum glumește Martin.
▶️ VIZIONEAZĂ momentul aici.
Dar A.I. nu va remodela doar piața muncii într-un fel care nu va fi pe placul tuturor. Mai vine și cu alte modificări radicale.
alte riscuri pe care le implică A.I.
#1. MANIPULAREA*, fake news-ul, deep fake-ul
#2. „PREJUDECATA” ALGORITMILOR care iau decizii importante pentru viața oamenilor: selecția CV-urilor, de exemplu, poate fi viciată de modele anterioare care implică, de exemplu, discriminare.
#3. ARMELE AUTONOME și chiar armele autonome de ucidere în masă. Ce se întâmplă dacă acestea intră pe mâna teroriștilor?
#4. ÎNCĂLCAREA INTIMITĂȚII prin sisteme de monitorizare generală, precum cel din China,
#5. SUPERINTELIGENȚA, adică momentul în care mașina va fi mai deșteaptă decât omul.
Există un consens general că acest lucru se va întâmpla: doar orizontul de timp în care acest lucru se va petrece e încă subiect de dispută.
▶️ VIZIONEAZĂ momentul aici.
DE GÂNDIT: În cea mai recentă carte a sa, „Rule of the Robots”, Martin Ford propune un scenariu care ne dă de gândit: cu puține zile înainte de alegerile prezidențiale din SUA, o interceptare audio trucată, în care unul dintre candidați se compromite, schimbă soarta alegerilor, pentru că e prea puțin timp ca alegătorii să se lămurească dacă e adevărată sau nu.
Venitul universal de bază, una dintre soluțiile care pot atenua efectele a.i.
De exemplu, Martin sugerează înființarea unei agenții de reglementare a inteligenței artificiale, după modelul Securities and Exchange Commission – instituția care supraveghează piețele financiare în Statele Unite ale Americii.
E o idee susținută activ de Elon Musk și de alți lideri tech din SUA.
LINK: Aici poți vedea și cum răspunde reprezentantul Microsoft în România, Bogdan PUTINICĂ, GM Microsoft România și Moldova, la întrebarea despre reglementarea A.I.
Legat de piața muncii, Martin susține de multă vreme instituirea unui venit universal de bază: e o idee care naște nenumărate controverse dar care are și o bază logică.
▶️ VIZIONEAZĂ momentul aici.
NU RATAȚI! O parte dintre aceste controverse sunt dezbătute în sesiunea de Q&A, moderată de Mihnea Măruță, jurnalist, doctor în filosofie și autor al cărții "Identitatea virtuală. Cum și de ce ne transformă rețelele de socializare” - proiect multimedia realizat de Editura HUMANITAS în parteneriat cu UPGRADE 100.
În ansamblu, Martin e optimist pentru că beneficiile pe care le aduce inteligența artificială în domenii precum știința sau cercetarea medicală sunt mult mai mari decât riscurile pe care aceasta le implică.
Sau, citându-l pe șeful DeepMind – brațul A.I. al Google,
Scopul este să rezolvăm problema inteligenței și apoi să o folosim pentru a le rezolva pe toate celelalte.
Demis Hassabis, CEO DeepMind
▶️ VIZIONEAZĂ momentul aici.
VA URMA | La sfârșitul prezentării Martin Ford a răspuns mai multor întrebări, într-o sesiune Q&A moderată de jurnalistul și scriitorul Mihnea Măruță.
Iată câteva dintre cele mai interesante întrebări la care a răspuns:
– Nu cumva venitul universal de bază va ucide capitalismul?
– Guvernul global este o soluție?
– Cum ne pregătim copiii pentru o lume dominată de A.I.?
Îți recomandăm și dezbaterea "A.I. - Aliat sau Inamic?", care a avut loc la IQ DIGITAL Summit Cluj, la care Martin Ford a luat parte alături de: - Daniel David, rector al UBB și expert în psihologie clinică și psihoterapie recunoscut internațional; - Olivia Gambelin, tech ethicist; - Paul Roetzer, expert în marketingul bazat pe inteligența artificială.
ABONEAZĂ-TE! Află când publicăm materiale noi:
ce este iq digital?
Conceptul IQ DIGITAL a fost gândit de echipa Upgrade 100 alături de George – inovație BCR.
- Proiectul educațional tip hybrid media cuprinde evenimente, podcasts, newslettere, online publishing, video short & long form – și e difuzat online, dar și la radio și TV, cu scopul de a sprijini procesele de digitalizare cu care se confruntă sectorul IMM, administrația publică și comunitățile locale din România.
| VODAFONE România s-a alăturat proiectului ca technology partner odată cu ediția de la Brașov.
| Parteneri locali de la Cluj sunt: The European Digital Innovation Hub în Transilvania – alături de Transilvania IT Cluster, Agro Transilvania Cluster și Cluster Mobilier Transilvan.
| Secțiunea DIGITALINATION e dezvoltată și cu ajutorul Institutului ASPEN România.