Star speakers
Andreas Ekström
Autor a nu mai puțin de 9 cărți, futurist și speaker pe tema revoluției digitale, Andreas Ekström se focusează pe revoluția digitală văzută din rolul unui jurnalist care analizează tehnologia din toate unghiurile. În volumul său best-seller „The Google Code”, curiozitatea sa jurnalistică se îndreaptă către influența tot mai mare a companiei în societate.
Matthew Griffin
Matthew Griffin e un futurist de talie mondială, recunoscut în ultimii ani drept unul dintre cei mai importanți experți în inovare și strategie din lume. A lucrat la IBM, ATOS și Dell si a fondat apoi 311 Institute, o companie globală care lucrează cu organizații importante precum Casa Regală Britanică, guvernele G7 și G20 și multinaționale cunoscute precum Accenture, Aon, Arm, BCG, Centrica, Credit Suisse, Decathlon, Deloitte, Huawei, Lego, LinkedIn , Microsoft, Qualcomm, SAP, Samsung, T-Mobile și altele. E si autorul seriei „Codex of the Future”.
Iulian Stanciu
Iulian Stanciu nu are nevoie de prezentări pentru publicul interesat de tehnologie si e-commerce. Sub viziunea sa, eMag a devenit cel mai mare player din e-commerce-ul local si regional, crescând de peste 70 de ori în 12 ani și operând în sinergie mai multe branduri si companii precum Fashion Days, Sameday, Freshful si altele. La doar câteva zile după black friday – concept pe care l-a adus în România – cunoscutul antreprenor va oferi detalii inedite despre secretul creșterii eMAG si va avea un dialog de neratat cu Dragoș Stanca, fondator Upgrade 100, live pe scena Teatrului “Sică Alexandrescu” din Brașov.
InvitaȚI speciali
ALLEN COLIBAN
Allen Coliban este primarul Brașovului. Fost sportiv de performanță si profesionist activ în industria IT si consultanță, Coliban a lucrat în mai multe companii tech înainte să se implice în politică si să devină senator, apoi să fie ales primar ca reprezentant al USR în 2016.
SABIN SĂRMAȘ
Fost președinte al Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), președinte al Comisiei IT din Camera Deputaților, precum si recent Președinte al ITU-PP (reuniunea ONU pe teme tech, care a avut loc la București), Sabin este un fost antreprenor în tehnologie, co-fondator al companiei de servicii de dezvoltare software Cicada Technologies. E absolvent al Universității Tehnice Cluj, doctor în telecomunicații si absolvent al Erasmus Vrije Universiteit, Belgia. A fost si consilier local PNL la Cluj.
SERGIU MANEA
Sergiu Manea conduce de peste 7 ani cel mai important grup financiar din România, BCR – parte a Erste Group – incluzând operaţiunile de bancă (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private etc. Pasionat de tehnologie, Sergiu Manea a jucat un rol esențial în procesul de lansare a unor produse tech moderne cum e si George – aplicația de banking inteligent alături de care s-a dezvoltat proiectul IQ Digital.
Achilleas Kanaris
Achilleas Kanaris conduce operațiunile Vodafone România din poziția de Chief Executive Officer de la 1 iulie 2021, principalul obiectiv al mandatului său fiind transformarea Vodafone dintr-un furnizor de servicii de comunicații electronice, într-o companie de tehnologie. Achilleas face parte din echipa Vodafone din 2009 și are o experiență de peste 20 de ani în industria de telecomunicații și consultanță în Grecia, Marea Britanie și Albania. A urmat un masterat în inginerie la Imperial College London și un MBA la Massachusetts Institute of Technology (MIT) – Sloan School of Management.
ALȚI EXPERȚI PE SCENĂ:
Cele mai noi știri despre IQ DIGITAL SUMMIT
GEORGE T. HABER: „Inteligența artificială ne deschide drumul spre nemurirea virtuală!”. Despre puterea zâmbetului mamei după Auschwitz, business în Silicon Valley și medicină asistată de A.I.
INSPIRAȚIE | Povestea lui Marius Moga, artistul-antreprenor: de la oale și tigăi în “The Living Studio” Alba-Iulia la Premiile Grammy din Los Angeles și lansarea startup-ului Revocalize A.I., în 10 pași
LEADERSHIP | Ce decizii le rămân oamenilor în noua eră a inteligenței artificiale – cu CASSIE KOZYRKOV, ex-Chief Decision Scientist @ Google
PROGRAMATORII VIITORULUI | CODE Kids, micii antreprenori tech care aduc oricărei comunități rurale un profit de 1000%. Unde îi puteți vedea în acest weekend?
Agenda zilei
Gânduri pentru o zi productivă și eficientă.
Smaranda Heroiu, Marian Hurducaș, Dragoș Stanca – Upgrade 100
Invitat:
- Ionuț Stanimir | Director Comunicare BCR
- Andreas Ekström | scriitor, futurolog și jurnalist tech
Societatea a devenit sinonim cu internetul, iar internetul sinonim cu societatea. Să fim neliniștiți în privința întrebărilor dar răbdători cu răspunsurile. Un ghid în modul de gândire eficient într-o lume care se schimbă cu o viteză incredibilă datorită tehnologiei.
Q&A Session cu Smaranda Heroiu
- Sergiu Manea | CEO BCR
Cum transformăm digital cu George ecosistemul local de business si cum ne transformăm si noi, zi de zi, într-o companie de tehnologie care oferă servicii si aplicații financiar-bancare tot mai folositoare.
Q&A Session cu Marian Hurducaș
- Ionuț Țața | Founder, Iceberg
- Adela ȘTEFAN | CAO, SVELTE
- Andrea ADAMO | co-founder, WSA Group
-
Raul OLESCH | founder, OLSTRAL
-
Mihai GHEZA | co-founder, MACHINATIONS
- Alexandru ILIESCU | founder, MONDLY
- Radu Puchiu | Upgrade 100
- Allen Coliban | Primarul Brașovului
- Sabin Sărmaș | Președintele comisiei IT&C din Camera Deputaților
- Iulian Stanciu | Președinte executiv eMAG
La doar câteva zile după black Friday 2022, omul care a adus conceptul în România va discuta despre provocările care l-au adus la succesul de azi si va împărtăși date importante despre digitalizarea comerțului local si regional.
Q&A Session cu Dragoș Stanca
- Achilleas Kanaris | CEO Vodafone România
Vodafone s-a angajat ferm pe calea transformării digitale – asta chiar prin puterea exemplului, nu doar prin solutiile tech pe care le oferă clienților săi. Despre o călătorie complicată, dar si super palpitantă, ne va vorbi liderul Vodafone din România.
Q&A Session cu Smaranda Heroiu
- Matthew Griffin | futurolog și fondator 311 Institute
Unul dintre cei mai faimoși futurologi din Europa vine la Brașov pentru a prezenta o incursiune spectaculoasă în viitor, cu idei care pot ajuta viitorul oricărui business dar chiar și evoluția personală.
Q&A Session cu Smaranda Heroiu
- Matthew Griffin | futurolog și fondator 311 Institute
- Sergiu Manea | CEO BCR
- Iulian Stanciu | Președinte executiv eMAG
- Achilleas Kanaris | CEO Vodafone România
- Ionuț Țața| Founder, Iceberg
APLICĂ AICI PENTRU WAITING LIST*:
IQ Digital Summit este un
proiect Upgrade 100 realizat
în parteneriat cu George – inovație BCR