Un concept UPGRADE 100 powered by George. Primul banking inteligent.

Marius Moga compune muzică de la vârsta de 6 ani dar, poate mai puțin evident pentru publicul larg, este și un antreprenor foarte activ. Nu de ieri, de azi, ci de mai bine de 20 de ani!

A lucrat de-a lungul timpului cu artiști și trupe devenite repere în muzica românească și internațională – fiind de notorietate colaborările sale cu formații precum Maroon 5 (proiect ce i-a adus o nominalizare la Premiile Grammy).

Are peste 800 de piese lansate, creații care au adunat 1,5 miliarde de ascultări, 12 discuri de aur și 5 premii MTV. Ai crede că, pentru un artist care a trecut deja de 40 de ani (scuze că vă dăm această veste…) e suficient. Nu e.

Pentru că a trăit muzică (și din muzică), Marius a fost martor, dar și participant cât se poate de activ în fiecare val de schimbări din industrie. 

Apoi a decis să genereze el schimbarea: așa au apărut proiectele sale tech, prin care încearcă să democratizeze industria muzicală, cu ajutorul inteligenței artificiale:

Revocalize AI este un “Photoshop pentru voci” iar iReal folosește tehnologia A.I. pentru a genera videoclipuri cu costuri incomparabil mai mici decât producțiile tradiționale.

🎙️ Vom discuta cu Marius Moga la IQ Digital Summit Oradea, în 3 octombrie, pe scena Teatrului „Regina Maria” despre viziunea sa legată despre impactul tehnologiei în industriile creative și, evident, despre antreprenoriat în general.

Dincolo de partea tehnică, ce face Revocalize AI poate fi explicat simplu: platforma folosește Inteligența Artificială pentru a genera sau modifica vocea utilizatorului. 

Magia apare în momentul în care, de acasă, din fața ecranului, poți face ca vocea ta să sune ca a unui artist real. 

Sau, în cazul în care nu ești mulțumit 100% de felul în care se descurcă Mariah Carey când anunță că tot ce-și dorește de Crăciun ești tu, poți înlocui vocea ei cu a ta.

„Misiunea noastră e să le oferim tuturor darul de a cânta. Nu toți am fost înzestrați cu talent muzical. În schimb, muzica are un rol special în viața fiecăruia. Acum, cu toții putem beneficia de acest frumos dar al cântatului. Pentru mulți, un vis împlinit”

Marius Moga – co-fondator Revocalize AI
Marius Moga (în centru), alături de Sebastian Dobrincu (stânga-jos) si alți doi colegi din startupul Revocalize AI

Revocalize AI este un proiect nou în portofoliul lui Marius Moga, și a fost lansat în 2023 alături de Sebastian Dobrincu, o tânără vedetă a lumii de business din România (fost jurat „Arena Leilor” / ProTV).

„Works like magic! Îți înregistrezi două minute vocea, vorbind sau cântând – în limita talentului fiecăruia -, iar după îți poți asculta toate piesele preferate, în vocea ta. Sau în duet cu cei dragi”

Sebastian Dobrincu, la ProTV.ro

De altfel, Moga a explicat în repetate rânduri că investește timp, energie și bani în acest proiect pentru că urmărește democratizarea muzicii

Vom afla mai exact de ce, și care e viziunea sa, la IQ Digital Summit Oradea.

„Revocalize AI e un instrument puternic pentru clonarea, modificarea și generarea vocii. Ideal pentru muzicieni, creatori de conținut și dezvoltatori, acesta oferă funcții precum îmbunătățirea vocii, amprentarea audio securizată și personalizare extinsă”, spune un review al celor de la Fineshare, o companie de software globală, specializată în servicii audio AI-based.

Proiectul lui Moga și Dobrincu a prins rapid la public. În 2023, la festivalul Neversea, pasionații de muzică au putut testa aplicația chiar în festival. 

Recent, startupul a primit titlul de „Cel mai promițător startup din cohorta 10” – a programului Venture Accel, potrivit startupcafe.ro.

Dacă tot a democratizat cea mai complicată problemă – și anume lipsa vocii, care nu mai e un obstacol în calea creativității, acum – Moga a mers mai departe și a investit si într-un alt startup: iReal. 

Proiectul își propune să genereze clipuri muzicale spectaculoase – folosind din plin, în acest sens, noile tehnologii.

Cum funcționează, explică antreprenorul chiar pe prima pagină a site-ului de prezentare a ideii, aici.

Istoria de om de business a lui Marius Moga nu a început cu acest proiect, ci în anul 2003, atunci când artistul a deschis DeMoga Music. 

Marius Moga, într-un clip muzical din 2008 – când avea, deja, 5 ani de antreprenoriat cu DeMoga Music

Compania era la acea vreme ceva relativ nou pentru portofoliul unui artist. 

Erau vremurile în care, ca om de muzică, aparțineai unei case de discuri dintre cele consacrate – sau nu existai. Marius a decis să își creeze atunci propria lui companie – care e, și azi, un player semnificativ al industriei.

Pe lângă muzică și tehnologie, Moga se implică și în proiecte comerciale și de comunicare complexe – unde demonstrează că poate face chiar și din mezelurile de Carrefour “vedete” care adună milioane de vizualizări pe Youtube.  Nu, nu e o glumă: go check this. 

🎙️ Marius Moga va fi un altfel de vedetă la Oradea, în 3 octombrie, când va fi pe scena unei săli de spectacol nu ca artist, ci să ne expună viziunea sa antreprenorială.

Un moment pe care, sperăm, nu îl veți pierde!

Agenda completă IQ DIGITAL Summit este aici.

IQ DIGITAL Summit este un eveniment exclusivist, cu acces bazat pe o preselecție a participanților. Locurile sunt așadar limitate.

Echipa noastră analizează fiecare profil și se asigură apoi că mixul rezultat în final va conferi o experiență de networking utilă pentru toți participanții și organizatorii.

Firește, șansele de a obține un loc cresc și odată cu înscrierea cât mai din timp (în caz de punctaj egal, criteriul de departajare fiind cine s-a înscris primul/prima).

Pentru orice idei, sugestii sau propuneri de parteneriate ne poți găsi via e-mail, aici.

IQ DIGITAL e un concept gândit de echipa Upgrade 100 alături de George – Inovație BCR.

  • Proiectul educațional hybrid media cuprinde evenimente, podcasts, newslettere, online publishing, video short & long form – și e difuzat online, dar și la radio și TV, cu scopul de a sprijini procesele de digitalizare cu care se confruntă sectorul IMM, administrația publică și comunitățile locale din România. 

VODAFONE România s-a alăturat proiectului ca technology partner.

| Secțiunea DIGITALINATION e dezvoltată și cu ajutorul Institutului ASPEN România.

| Adus la Oradea de: The European Digital Innovation Hub in Transilvania x Transilvania IT Cluster.

| Parteneri locali: Make <IT> in Oradea și BIHOREANUL.

Radu Hanganut

Jurnalist @Euronews România
Realizator și Prezentator al rubricii #TheCube

View all posts

Comentează

Your email address will not be published. Required fields are marked *