Nu a creat un unicorn – standardul performanței din zilele noastre –, însă în urmă cu aproape două decenii a-i vinde un produs lui Bill Gates reprezenta o performanță fără precedent. O performanță sinonimă cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler pe care autoritățile din acel moment chiar i l-au decernat.
Desi e și azi depozitarul unui mare secret, prețul cu care a vândut în 2003 tehnologia antivirus RAV către Microsoft, lui Radu Georgescu îi place să vorbească despre bani. Dar nu doar despre cum să-i faci, ci si despre cum e să-i pierzi.
Pe de altă parte, a-l “reduce” pe Radu Georgescu – care va urca pe scena IQ DIGITAL Summit de la Iași în 27 MAI – strict la episodul RAV/ Micrososft este, evident, absurd.
Momentul a reprezentat mai degrabă un început de drum decât o destinație în sine. De altfel, tot atunci, antreprenorul ar fi avut ocazia să se „pensioneze” onorabil la doar 35 de ani – dacă nu ar fi refuzat jobul de security VP pe care mastodontul software din Redmond i l-a oferit.
Primele eșecuri
Următorul capitol din cariera sa post RAV începea cu primele eșecuri notabile care, ulterior, au devenit subiecte predilecte în intervențiile pe care le are în evenimente publice sau în emisiuni și podcasturi.
Într-un dialog cu Andreea Roșca din seria The Vast and The Curiuos, Radu Georgescu povestește cum s-a repezit să investească o parte din bani în afaceri la care nu se pricepea deloc: un hotel în Delta Dunării, o fabrică de jucării sau un distribuitor de jeanși Lee Cooper.
Toate „s-au dus în pământ” și, din acel moment, s-a concentrat exclusiv pe tehnologie – zonă în care a acumulat o experiență de peste trei decenii. Nici cu proiectele tehnologice nu a mers întotdeauna la sigur. În urmă cu doi ani afirma că până în acel moment investise în 36 de companii, iar cu 20 dintre ele o dăduse în bară.
Fără să se considere un trainer în adevăratul sens al cuvântului, preț de 10-15 ani, înainte de pandemie, a ținut prelegeri elevilor de liceu din toată țara.
A considerat că mai ales celor din anii terminali le face bine interacțiunea cu un antreprenor trecut prin multe pentru a înțelege ce beneficii dar și ce riscuri implică o carieră în business.
De exemplu, într-un podcast realizat de jurnalistul George Buhnici arată cât de greșit se raportează tinerii la finanțe, pentru că marea lor majoritate cred că banii sunt „răi”.
Exit-uri de succes
Revenind la time line-ul de CV, după vânzarea RAV, a venit în 2010 exit-ul din platforma de plăți online ePayment – pionier în acest domeniu pe piața locală – pe care o fondase sub umbrela grupului Gecad, alături de echipa de management cu care a lucrat de la bun început, din 1994.
Cumpărător a fost Allegro, parte a grupului sud-african Naspers, cel care deține și pachetul majoritar de acțiuni la cel mai mare magazin online din România, eMag.
Următorul pe listă a fost furnizorul de soluții de e-commerce Avangate, preluat de fondul de investiții Francisco Partners. Astăzi această tehnologie face parte din portofoliul Verifone, un furnizor american de tehnologie pentru tranzacții online. În același an, 2013, vinde și Axigen, un server de mail.
Radu Georgescu, business angel
Una dintre etichetele care i-au fost lipite lui Georgescu în anii 2000 a fost cea de business angel – un „animal” cu totul exotic pentru acele vremuri.
Treptat, a încercat să formalizeze acest rol, iar în 2016 a transformat Gecad Group în Gecad Ventures, un fond de venture capital în toată regula cu rezonanțe de Sillicon Valley. De altfel, a fost o perioadă în care doar limitările vizei îi făceau programul peste Ocean, însă nu a reușit să investească în niciun proiect de acolo, deși a fost de două ori foarte aproape de semnare.
Au urmat doi ani în care a vrut să facă Gecad Ventures și mai formal, acesta urmând să devină un fond mare, de 100 de milioane de euro, cu o serioasă componentă europeană. A reușit să strângă 60 de milioane de euro în principal de la investitori români, însă banii europeni nu au mai venit.
Tot răul spre bine, pentru că avea să regrete timpul pe care nu l-a mai petrecut în discuții cu antreprenorii – preocuparea care îl relaxează poate la fel de mult ca șofatul.
Având în vedere că „pivotarea”, adică schimbarea planurilor din mers atunci când lucrurile intră în impas, este unul dintre conceptele sale favorite, s-a repliat.
Asta, prin implicarea în platforma de crowdfunding SeedBlink al cărei chairman este din 2020. Iar SeedBlink „are tot ce trebuie dintr-un fond, tot ce trebuie dintr-o companie antreprenorială”, după cum spunea la Podcast de criză, către finalul lui 2020.
Cum trebuie să fie un investitor tech în viziunea lui Radu Georgescu
Dacă ar fi să rezumăm, teza lui Georgescu este că investitorul în tech trebuie să fie unul superspecializat care să înțeleagă nu doar concepte financiare, ci și chichițele inginerești (în 1992, a absolvit cursurile Universității Politehnice din București).
De altfel, aproape toate investițiile sale s-au dus către zona de produse și servicii B2B. Excepția notabilă o reprezintă ceasul inteligent Vector Watch, proiect cumpărat de Fitbit (care a fost la rândul său cumpărat de Google), unul dintre liderii globali de pe piața de wearables.
Lista extinsă a proiectelor în care încă este implicat sau din care a ieșit în ultimul timp acoperă zone pe care un om simplu nu le vede cu ochiul liber: SimphoPay (soluție de plăți pentru retaileri), PawSquad (aplicație de medicină veterinară la distanță) sau TypingDNA (tehnologie pentru detectarea fraudelor informatice).
În general, se spune că o imagine face cât mie de cuvinte. În cazul descrierii de mai sus, o mie de cuvinte sunt insuficiente pentru a suplini experiența de a-l vedea pe Radu Georgescu live pe scena IQ Digital Summit organizat pe 27 mai la Iași.
Nu vă putem garanta multe, dar un lucru e sigur: va fi un moment memorabil.
De fapt, erată: nu e gratuit: face George de la BCR cinste cu el 🙂